Fostul primar Gheorghe Ștefan, trimis în judecată în dosarul Poșta Română

2

Gheorghe Ștefan, fost primar al municipiului Piatra Neamț, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, spălare de bani și instigare la abuz în serviciu, în legătură cu fraudarea Companiei Naționale Poșta Română SA.

În același dosar au fost trimiși în judecată Dan Mihai Toader — fost director al Poștei Române; Florin Aurelian Ciobotaru, la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcției comerciale din CN Poșta Română SA; omul de afaceri Marian Constantinof, cel care controla printr-un interpus SC Posh Telecom Solutions SRL; Emmanouil Sorillos — administrator al SC Smart Telecom Solutions SRL și Cosmin Dragoș Mihăilescu.

De asemenea, firma SC Smart Telecom Solutions SRL a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, CN Poșta Română SA a încheiat, la data de 27 iulie 2006, în condiții dezavantajoase, cu SC Super Total Services SRL (devenită SC Smart Telecom Solutions SRL), un contract de asociere în participațiune privind prestarea unui serviciu de „bill payment” (încasare electronică a facturilor), folosind o rețea de terminale POS ce aparținea unei societăți de profil.

Sursa agerpres

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Privitor spune

    Inutile constatari dupa producerea dezastrului (a se citi falimentarea orasului). Unde au fost institutiile cu rol de preventie?

  2. Geo spune

    Dar de preacinstitul Mihai Chebac nu se mai aude nimic?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate