Fostul jurnalist Leonard Relea își lansează volumul „Cafeneaua noastră” la Biblioteca Județeană Neamț - Ziar Piatra-Neamt

Fostul jurnalist Leonard Relea își lansează volumul „Cafeneaua noastră” la Biblioteca Județeană Neamț

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț, în parteneriat cu Editura Lebăda Neagră din Iași, organizează joi, 18 iunie 2026, lansarea volumului „Cafeneaua noastră”, semnat de Leonard Relea.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 15:00, în Sala Cupola a bibliotecii. Cartea va fi prezentată de părintele și poetul Dorin Ploscaru, coordonatorul Reprezentanței Neamț a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași, și de scriitorul Teodor Sinezis.

Leonard Relea este fost jurnalist, cu o experiență de aproximativ 27 de ani în presa scrisă locală și centrală. De-a lungul carierei, a ocupat funcții de redactor, redactor-șef adjunct, redactor-șef și secretar general de redacție, fiind implicat în întregul proces de realizare a unui ziar, de la texte până la tipar.

Autorul mărturisește că, deși a urmat inițial studii tehnice, pasiunea pentru presă l-a îndreptat către jurnalism. După aproape trei decenii petrecute în redacții, a decis să se retragă din activitatea jurnalistică și să se dedice literaturii.

„Acuma sunt doar un autoexilat pe «tărâmul cuvintelor». Așa am început să scriu pentru mine, cu timiditate, cu neîncredere, cu ezitări, chiar cu frică uneori”, spune Leonard Relea.

Volumul „Cafeneaua noastră” cuprinde proze scurte și ultrascurte, unele dintre ele întinzându-se pe doar jumătate de pagină. Cititorii vor descoperi texte de ficțiune, dar și povești inspirate de oameni reali, întâmplări adevărate și scene desprinse din viața cotidiană.

Majoritatea textelor au fost scrise în perioada 2016–2018, într-un moment în care autorul începuse să se îndepărteze treptat de ritmul presei cotidiene și să caute o nouă formă de exprimare.

Un rol important în această tranziție l-a avut colaborarea cu site-ul Revistei de Cultură Contemporană „Timpul”, unde Leonard Relea a publicat, timp de cinci ani, texte de opinie, analiză, relatare și creație literară.

Potrivit autorului, această experiență l-a determinat să iasă din tiparele scriiturii jurnalistice și să se reinventeze atât în modul de a gândi, cât și în felul de a scrie.

Volumul este publicat de Editura Lebăda Neagră, fondată în anul 2020. Editura promovează atât autori români consacrați și debutanți, cât și scriitori străini contemporani traduși pentru prima dată în limba română.

În portofoliul său se regăsesc peste 160 de titluri, zece colecții și șapte serii de autor. Editura a obținut, între altele, Premiul pentru cea mai bună carte străină la Zilele Recoltei Editoriale 2023, pentru volumul „Lumea estompată” de Iris Wolff, tradus de Andreea Odoviciuc, precum și Premiul pentru debut la Librex 2023.

Lansarea de la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț este deschisă publicului.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate