Formularul 401 „Declaraţia privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României”

0

Instituția Prefectului – județul Neamț informează autoritățile adminsitrației publice locale despre Formularul 401 ”Declaraţie  informativă privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României “

  1. După intrarea în vigoare, la data de 1 iunie 2016 a Legii nr. 207/2015, privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, organul fiscal local are obligaţia depunerii declaraţiei privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României, până la data de 10 aprilie a anului in curs, pentru anul anterior, conform prevederilor Ordinului comun nr.4031/2067/2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 401 ”Declaraţie informativă privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României “, care a abrogat Ordinul comun nr. 876/506/2015.
  2. Faţă de această obligaţie a organelor fiscale locale, au fost constatate următoarele nereguli, la nivelul întregii țări:
    • Doar 6,92% din UAT-uri (în scădere faţă de 11,11% anul trecut) şi-au îndeplinit obligaţiile declarative la finele perioadei de raportare (respectiv 220 de UAT–uri din 3180);
    • Acurateţea datelor raportate – cu referire la absenţa informaţiilor cu caracter obligatoriu precum domiciliul, data naşterii, codul de identificare fiscală în statul de cetăţenie.
  3. Obligativitatea depunerii declaraţiei informative se menţine şi în cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu deţin date ce fac obiectul raportării conform prevederilor legale ale Ordinului comun nr.4031/2067/2015, în acest caz declaraţia depunându-se cu zero înregistrari. (“pe zero”).

Declaraţia se depune EXCLUSIV în format electronic prin mijloacele de transmitere la distanţă (cu certificat calificat), în format electronic (doar prima paginaă a declaraţiei în format hârtie), la registratura organului fiscal al ANAF de la nivel teritorial, unde autorităţile administraţiei publice locale sunt înregistrate ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii sau se transmite organului fiscal al ANAF de la nivel teritorial prin poştă, cu confirmare de primire, în condiţiile legii.

Pentru o corectă depunere, înregistrare şi gestionare a informaţiilor din declaraţia informativă, autoritățile adminsitrației publice locale trebuie să aibă în vedere următoarele:

  1. Declaraţia informativă NU se printează în vederea depunerii la organul fiscal al ANAF de la nivel teritorial;
  2. Declaraţia se depune doar în format electronic;
  3. Declaraţia se depune doar la organul fiscal al ANAF de la nivel teritorial unde autorităţile administraţiei publice locale sunt înregistrate ca plătitor de impozite, taxe și contribuţii.
  4. Declaraţia informativă NU se trimite prin poştă la sediul central al ANAF Bucureşti. 

Având în vedere cele de mai sus, Instituția Prefectului – județul Neamț reamintește autorităţilor administratiei publice locale din judeţ, cu privire la obligaţia de a transmite către organele fiscale ale ANAF de la nivel teritorial Formularul 401 completat conform prevederilor legale.

Netransmiterea datelor in termen sau completarea incorectă a datelor privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României, poate conduce la implicarea ţării noastre în circumstanţe fiscale litigioase.

  •  sursa: Instituția Prefectului  – județul Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate