Fonduri europene de peste 170 de milioane euro pentru tablete, echipamente de protecție și containere sanitare mobile pentru școlile din țară

0

Profesorii din unitățile de învățământ preuniversitar vor primi 500.000 tablete școlare și echipamente IT, în valoare de 100 milioane euro, necesare pentru buna desfășurare a cursurilor, ca urmare a situației generate de pandemia COVID-19, a precizat Ministerul Fondurilor Europene, într-un comunicat. 

foto cu caracter ilustrativ

Școlile vor fi dotate cu echipamente de protecție medicală și dezinfectanți, în valoare de 50 milioane euro, precum și containere sanitare mobile, în care se vor investi alte 25 milioane euro.

Finanțările, din fonduri europene nerambursabile, au fost prevăzute în cadrul Ordonanței de Urgență privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020-2021 în contextul riscului de infecție cu virusul SARS-Cov-2, adoptată ieri în ședința de guvern. Din cele 100 milioane euro destinate echipamentelor IT,  87,5 milioane euro sunt din fonduri europene nerambursabile și 12,5 milioane este contribuția statului român. Celelalte tipuri de echipamente de protecție și containerele sanitare vor fi achiziționate prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Achiziționarea de containere mobile sanitare este eligibilă pentru unitățile școlare care nu au asigurat accesul la rețeaua de apă și canalizare, cu condiția contractării în condițiile legii a serviciilor de vidanjare pe toată durata utilizării containerelor, în limita valorii de 5.000 euro. Decontarea cheltuielilor cu containere mobile sanitare urmează regimul de cost simplificat, cu obligația beneficiarului finanțării de a depune documente justificative privind costul de achiziție al acestora.

Echipamentele vor fi finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare și vor putea fi achiziționate de către autoritățile publice locale, unitățile școlare, dar și de cele două în parteneriat.

Beneficiarii măsurilor de finanțare vor fi unitățile de învățământ preuniversitar de stat, autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, dar și parteneriatele dintre cele două.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate