FMI propune diferențierea salariului minim în funcţie de regiune

3

Reprezentantul FMI, Alejandro Hajdenberg, susține că acelaşi salariu minim nu este potrivit pentru toate regiunile, întrucât diferite părţi ale ţării se află la niveluri diferite de dezvoltare.

Salariul minim din România, majorat în luna mai la 1.250 de lei, a ajuns peste nivelul mediu al statelor din Uniunea Europeană, creşterea succesivă având un impact negativ asupra competitivităţii externe a companiilor, descurajează investiţiile şi împinge firmele către economia gri, prin nedeclararea veniturilor totale.

În România, creşterea salariului minim a avut un impact tot mai mare asupra salariului real în economie. Impactul negativ al creşterii salariului minim devine “şi mai negativ” atunci când ajunge să aibă o pondere între 25% şi 45% din salariul mediu, iar în România este aproape de 45%, “aşa că se află încă în interiorul acestui interval”.

“Atunci când salariul minim creşte firmele se pot ajusta fie prin creşterea preţurilor, reducerea numărului de salariaţi, a costurilor nesalariale sau prin acceptarea unor profituri mai mici. Problema este că, pentru o companie care este expusă competiţiei internaţionale, este foarte greu să-şi ajusteze preţurile, prin urmare acest lucru va avea un impact negativ asupra competitivităţii”, a afirmat Hajdenberg.

Sursa: www.economica.net.

salariul minim

dolinex
3 Comentarii
  1. Petre Cojoc spune

    Deja e diferenta, cat p*** mea vor sa mai diferentieze? Ce, li se pare ca aia din Ardeal muncesc mai mult decat aia din Moldova?

  2. Sigmund spune

    Un salariu de 277 Euro este ~peste nivelul mediu al statelor din Uniunea Europeană,~ ???!!!
    Oare cine a scris articolul a vazut o factura de la E.On??

    Problema nu e valoarea salariului net ci cuntumul taxelor, a contribuțiilor, a impozitelor e.t.c. Aici este adevarata problemă.
    De aceea nu vor fi salarii acordate în funție de merit. Ele vor fi menținute la nivelul minim doar pentru a evita suprataxarea. Diferenta între salariu minim și cel meritat pentru aportul adus de către salariat se va plăti cash, ”la negru” lucru dăunător pentru economie cât și pentru angajator și salariat.
    Cauza evaziunii nu este și nu va fi reaua-credință a cetățenilor, ci cuantumul aberant al taxelor (cand folosesc noțiunea de taxă înțeleg să includ și impozitele și contribuțiile sociale e.t.c.)

  3. Ciurea Ciprian Florentin spune

    FMI sa propuna la ei acasa……….si desteptii nostri guvernanti sa faca ceva si sa nu le mai cada la picioare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate