Florentina Moise despre epurarea liberală: „Cu acest calificativ „foarte bine” am fost schimbată din funcție”

0

Florentina Moise, consilier local la Piatra-Neamț din partea PSD, a fost ani de zile directorul Casei Corpului Didactic Neamț. După instalarea noului Guvern a început „epurarea” prin instituțiile publice și… după cum a declarat Florentina Moise, se pare că la nivel de învățământ niciun cadru didactic nu a avut șansa să meargă la un concurs pentru ocuparea funcțiilor de conducere, îndrumare și control.

„Colegii noștri, directori, inspectori, cadre didactice, au ajuns la mâna politicului și au ajuns în situația de a fi șantajați pentru a-și păstra locurile de muncă, cei care au suportat acest șantaj.”, spune Florentina Moise.

Fostul director al CCD Neamț declară că a fost schimbată de la conducerea insituției în baza unui ordin de ministru, emis fără a i se da dreptul să participe la un concurs.

Nu a fost niciun fel de motivație, nu a avut niciun criteriu la bază. Probabil nu sunt pe placul guvernării PNL. Pentru că își aleg oamenii după culoarea politică.

Nu am participat și nu am avut șansa să particip la niciun concurs în condițiile în care vă anunț că alaltăieri mi-a venit calificativul pentru mandatul meu de director de peste 8 ani. În fiecare an am obținut calificativul „foarte bine”. În urma evaluării pe care am avut-o asupra activității mele manageriale la instituția pe care am condus-o am obținut alaltăieri calificativul „foarte bine”.

Cu acest calificativ „foarte bine” am fost schimbată din funcție.”, a declarat Florentina Moise.

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate