Flavia Pascal va reprezenta România la cea de-a XXII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie

1

Pascal Flavia Cristiana, de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, alături de alți doi elevi, va reprezenta România la cea de-a XXII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie.

Selecția care a stabili lotul României pentru această competiție de anvergură s-a desfășurat la Colegiul Național „Petru Rareș” și a reunit cei mai buni elevi la astronomie, categoria juniori, din țară. Detalii aici și aici.

„Mă bucur nespus pentru rezultatul obținut de Flavia, însă știu că o să fie foarte mult de lucru. Acum o să aibă o bine meritată vacanță, una scurtă, după care, la începutul lunii august, ne apucăm din nou de treabă.”, a menționat prof. Grigoruță Oniciuc, coordonatorul Flaviei Pascal.

„Nu a fost foarte greu, însă  fiecare probă a avut particularitatea sa. Nu mă așteptam la acest rezultat, de aceea mă bucur foarte mult. Vreau să-i mulțumesc domnului Oniciuc pentru sprijinul acordat și pentru faptul că a știut să mă călăuzească prin lumea astronomiei. Voi încerca în continuare să dau tot ceea ce am mai bun!”, a declarat Flavia C. Pascal.

Alături de Flavia s-au mai calificat la Internaționala care va avea loc în octombrie, într-o țară din fostul spațiu ex-sovietic, Ardeleanu Cristian George (clasa a VII-a) din Buzău, județul Buzău și Jumărea Ștefan Dorin (clasa a IX-a) din Vălenii de Munte, județul Prahova.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Mira Juverdeanu spune

    Multe felicitari!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate