Finantare pentru trei proiecte

0

Prefectul judeţului Mihai Archip a participat pe 20 noiembrie, la întâlnirea pentru semnarea contractelor de finanţare a trei proiecte pe Măsura 322 din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, dintre Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi comunele beneficiare – Poiana Teiului, Secuieni şi Tazlău.

În judeţul Neamţ, în perioada 2008-2010, pe Măsura 322 – „Renovarea şi dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”- au fost selectate un număr de 21 de proiecte, în valoare totală de 211.133.182 lei, respectiv 52.329.763 Euro.

Prin aceste proiecte sunt finanţate investiţii la finalizarea cărora judeţul Neamţ va avea 101 km de drumuri modernizate, o reţea publică de apă nou înfiinţată şi extinsă de 111,5 km, o nouă reţea de canalizare de aproximativ 82 km cu staţie de epurare, 12 noi centre „after-school” cu dotarea corespunzătoare, 15 cămine culturale modernizate şi 5 noi grădiniţe.

La întâlnire au mai participat, directorul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 1 Nord Est, Liviu Gabriel Bulgaru şi directorul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Neamţ, Ciprian Astanei.

CJ Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate