Filtre la ieșirea din baruri și discoteci. Vizați: șoferii „amețiți” și minorii care nu beau doar apă plată cu lămâie

0
  • Acțiune preventivă în barurile şi discotecile din Roman

La data de 3 iulie a.c., în intervalul orar 02.00 – 06.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, au acționat în municipiul Roman, în incinta şi zona adiacentă a discotecilor şi barurilor, pentru prevenirea și combaterea consumului de substanțe psihoactive, a infracționalității stradale şi a faptelor comise cu violență.

Totodată, polițiștii rutieri au organizat filtre pe căile de acces către zona barurilor și discotecilor pentru identificarea celor care consumă alcool sau substanțe psihoactive și se urcă la volan punând în pericol siguranța traficului rutier.

Un capitol distinct al acțiunii l-a constituit identificarea minorilor care frecventează barurile şi discotecile şi consumă băuturi alcoolice.

În cadrul acțiunii au fost angrenați peste 20 de polițiști, în cadrul acțiunii fiind legitimate peste 50 de persoane.

Pentru neregulile constatate pe parcursul acțiunii, au fost aplicate 13 sancțiuni privind abateri la regimul rutier și pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, în valoarea totală de peste 14.000 de lei.

În urma activităților, au fost reținute două permise de conducere.

a transmis IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate