Fidel Castro a aniversat 55 de ani de la victoria revolutiei Cubaneze

0

castroFostul preşedinte cubanez Fidel Castro (87 de ani), retras de la putere din 2006, a reaparut în public miercuri, la Havana, la inaugurarea unei galerii de arta, chiar în ziua în care se împlineau 55 de ani de la intrarea sa în 1959 în Capitala.

Fidel Castro aparuse anterior în public în aprilie 2013, cu prilejul inaugurarii unei şcoli din Havana.

La a 55-a Aniversare a intrarii în Havana a lui Fidel, în fruntea Armatei Rebele, liderul istoric al Revoluţiei a sosit la galerie şi i-a salutat pe artişti şi localnici, care l-au aplaudat, potrivit ziarului oficial al Partidului Comunist din Cuba.

Sub conducerea lui Fidel Castro, mişcarea a reuşit sa-l rastoarne pe dictatorul Fulgencio Batista, sprijinit de catre Statele Unite ale Americii, pe 1 ianuarie 1959. Castro însuşi a ajuns în Havana pe 8 ianuarie dupa un marş al victoriei.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate