Festivitatea de premiere a concursului județean „Foto(etno)grafia”, ediţia a IV-a

0

Luni, 22 noiembrie, a avut loc festivitatea de premiere şi vernisajul expoziţiei concursului „Foto(etno)grafia“, organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ şi sprijinit de Consiliul Judetean Neamţ. Evenimentul a fost găzduit de Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ, unde 22 de fotografi amatori, dar și profesionişti au expus spre a fi admirate de public peste șaptezeci de imagini.

Carmen Nastasă, directoarea Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” : În acest an, ne aflăm la cea de-a patra ediţie a concursului judeţean „Foto(etno)grafia”, tema aleasă fiind „Toamna în satul nemțean”. După cum știți, încercăm să conservăm imaginea satului nemțean, arhaic, contemporan, cu tradiții, cu obiceiuri și încercăm să stimulăm fotografii amatori, începători să surprindă viața de la sat. Aceste fotografii  vor deveni fotografii document și sperăm că în timp vom scoate și un album al concursului nostru.  Mulțumesc participanților care au adus niște lucrări foarte frumoase, le-am expus pe toate(…) şi mulţumesc Consiliului Judeţean pentru sprijinul acordat.

Prezent la eveniment, Laurenţiu Dulamă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a menţionat următoarele:
„Vă mulţumesc că sunteţi prezenţi la acest eveniment finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ. Alături de Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, Consiliul Judeţan doreşte să ţină cultura la înălţime, iar evenimentele pe care le-am făcut în acest an, dar şi cele pe care le vom derula de acum înainte vor reflecta acest lucru. Aş vrea să mulţumesc personal, dar şi în numele colegilor mei de la Consiliul Judeţean, tuturor celor care s-au implicat în acest proiect. ”

După alocuțiuni a urmat momentul dedicat decernării premiilor. Au fost acordate cinci menţiuni următorilor participanți: Daniela Ursu, Ionela Lungu, Ovidiu Slătineanu, Vlad Luncanu şi Dumitru Mititelu.

Laureații celei de-a IV-a ediție a concursului județean „Foto(etno)grafia” au fost: LUCIAN ANDREI (premiul III), BOGDAN ŞERBAN (premiul II) și ALEXANDRU SALAHOR, a cărui fotografie a fost considerată cea mai bună din concurs.

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate