Festivalul de Teatru „Pledez pentru Tine(ri)”- a șasea zi

0

Nicoleta Lefter poate fi considerată una dintre cele mai talentate și apreciate actrițe tinere din teatrul românesc. Anul trecut, actrița (în vârstă de 34 de ani) a fost recompensată în cadrul Festivalului de Teatru de la Piatra-Neamț cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul Nadia din „Viză de clown”. La ediția actuală, publicul avid de teatru a văzut-o evoluând pe Nicoleta Lefter în  trei spectacole consecutive:  „Titanic Vals”, în regia nemțeanului Alexandru Dabija, „Family Affairs”,  regizor Radu Afrim  și  „Aleargă, Fals Jurnal de Jogging”, un concept de Silvia Călin, pus în scenă aseară, în Sala Studio „Corneliu-Dan Borcia”.

„Alergă, Fals Jurnal de Jogging”,  o adaptare după romanul Anei Maria Sandu, este un spectacol despre stări și trăiri personale, unde actrița Nicoleta Lefter respiră, aleargă și își spune replicile, totul în același timp.

Ați jucat în trei spectacole, trei seri la rând. De unde atâta energie? 

Sunt spectacole pe care le joc de multă vreme și sunt obișnuită. Am seri în care joc câte două spectacole la ore diferite, așa că nu mi se pare complicat

Al doilea an  consecutiv  în festivalul de teatru de la Piatra Neamț…Se poate spune că v-ați făcut deja o părere?

E  un festival organizat de oameni dragi mie, cu artiști  importanți. Ai senzația că te afli într-o familie, parcă vin să joc acasă, deși eu nu sunt din Piatra-Neamț. E un teatru cu tradiție, un teatru cu oameni foarte dragi mie, extrem de talentați, de la tehnic până la actori.

Despre ideea spectacolului…

Silvia Călin, coregraf: Ideea îi aparține Nicoletei și îl jucăm de aproape doi ani jumătate. Ea a venit la mine, deși eu nu sunt regizor, ci coregraf, din dorința de a face un spectacol în care să se miște mai mult. E un spectacol foarte drag mie…. Spectacolul e făcut de două persoane,  Nicoleta joacă, iar eu mă ocup de  decor, de sunet

Nicoleta Lefter, actriță:  Ne-a bucurat foarte mult ideea că tot decorul încape într-o valiză, într-un rucsac. Pentru un actor e un lucru senzațional. Îți iei rucsacul, ai plecat, ai jucat. 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate