„Fast and furious” – Varianta nemțeană: Patru infracțiuni și câteva zile de spitalizare

0
Imagine ilustrativă

Un tânăr din Răucești a fost protagonistul unei scene demne de Premiul Oscar. După ce s-a îmbătat bine, a pornit călare pe scuterul din dotare (care, bineînțeles, nu avea acte valabile) dar din nefericire pentru acesta, nu era singur pe drum, astfel că a reușit să accidenteze mașina condusă de o șoferiță din aceeași localitate. Tânărul, care nu deținea nici permis de conducere, a ajuns în cele din urmă la spital.

La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității Răucești.
Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 21 de ani, din Răucești, conducea un moped neînregistrat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 32 de ani, din aceeași localitate.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 21 de ani, care a fost preluat de un echipaj medical specializat și transportat la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.
Persoanele în cauză au fost testate alcoolscopic, în cazul tânărului de 21 de ani fiind indicată o valoare de 0,99 mg/l alcool put în aerul expirat.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.”
, transmite IPJ Neamț.

Comunicat oficial SAJ Neamț: 04.07.2021, ora 16:43, Oglinzi – Răuceşti, accident rutier cu o victimă sex masculin, 21 ani, diagnostic: TCF cu epistaxis bilateral prin accident rutier; victima a fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi transportată la CPU a Sp. Orăşenesc Tg. Neamţ;

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate