Expoziție „Serbarea de la Putna – 150“, la Biblioteca Județeană din Piatra-Neamț
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expoziția itinerantă „Serbarea de la Putna – 150“, în perioada 22 decembrie 2021 – 15 ianuarie 2022. Expoziția este realizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu“ și conține o serie de documente referitoare la Serbarea de la Putna, imagini ale unor obiecte legate simbolic și temporal de evenimentul organizat de studenții români din Viena pe 15 august 1871.
„Serbarea întru memoria lui Ștefan cel Mare“, cunoscută ca „Serbarea de la Putna“, a fost gândită de studenții români din Viena, inițial, pentru 15 august 1870, însă factori care nu au depins de organizatori au dus la amânarea ei cu un an. Presa vremii a reflectat îndeaproape pregătirile pentru Serbare și manifestarea în sine. Cronologia evenimentelor – acțiunile care au premers Serbării, precum și evenimentul ca atare –, reprodusă în baza relatărilor presei de atunci, a comunicatelor și rapoartelor publicate, prefațează expoziția de la Ipotești.
Galeria fotografiilor din expoziție amintește de personalitățile implicate în organizare sau care au participat la Serbare: Mihai Eminescu, ca secretar al Comitetului central, care a ținut o vastă corespondență în vederea organizării Serbării (corespondența fiind, de asemenea, ilustrată în expoziție); Ioan Slavici, ca președinte al Comitetului, care „rosti de pe tribuna, sub cerul liber, în fața porticului, cuvântarea sa inaugurală“; A.D. Xenopol, care a ținut cuvântarea festivă; Mihai Kogălniceanu, care a reprezentat Societatea Academică Română, bătând pe cont propriu și o monedă comemorativă; Ciprian Porumbescu, care a interpretat, la Putna, pentru prima dată, „Balada“; episcopul Filaret Scriban și arhiereul Iosif Bobulescu, care au reprezentat Mitropolia Moldovei; starețul mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici.
Extrase din cronici și o serie de imagini din exteriorul sau interiorul bisericii creionează, în expoziție, atmosfera de la Putna din diferite perioade: grafică din secolul XIX, fotografii din prima jumătate a secolului XIX, care reflectă diverse evenimente organizate la Putna.