Expoziție dedicată lui Ștefan cel Mare la Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra-Neamț

0

Complexul Muzeal Județean Neamț (CMJN) anunță deschiderea expoziției temporare „Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie”. Vernisajul va avea loc vineri, 7 septembrie 2018, începând cu ora 17:00, la sediul Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț (MIAPN).

În vara anului 2017, la aniversarea a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a Domnitorului Ștefan cel Mare, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Bucovinei au demarat proiectul expozițional Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie, beneficiind de sprijinul Consiliului Județean Suceava și de cel al Ministerului Culturii și Identității Naționale. La acest demers expozițional s-au alăturat instituții muzeale de prestigiu: Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bucureşti), Complexul Muzeal Naţional „Moldova” (Iaşi), Complexul Muzeal Judeţean „Iulian Antonescu” (Bacău), Muzeul Judeţean Botoşani, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Muzeul Judeţean „Ștefan cel Mare” (Vaslui), şi Muzeul „Arta Lemnului” (Câmpulung Moldovenesc).

După vernisajul de la Suceava, expoziția a fost itinerată la Iași de Muzeul de Istorie al Moldovei (în 2017), iar în perioada 26 aprilie – 28 iulie 2018 a fost deschisă la Muzeul Național de Istorie a României, urmând ca în cursul anului curent să poată fi admirată, de asemenea, la Piatra-Neamț (7 septembrie-2 noiembrie) și Alba Iulia, în preajma datei de 1 decembrie.

Prin acest eveniment, cel mai mare dedicat domniei lui Ştefan cel Mare după anul 2004, organizatorii și-au propus să readucă în atenţia publicului pe marele voievod al Moldovei, ostaş neînfricat, bun diplomat şi mare ctitor. Personalitatea lui Ștefan cel Mare rămâne una dintre cele mai luminoase ale istoriei noastre, iar urmașii urmașilor lui îi cinstesc amintirea chiar și după mai bine de 500 de ani de la moartea sa. Deşi în zilele noastre avem puţine obiecte care să fie legate direct de persoana lui Ştefan cel Mare şi a familiei sale, în expoziţie sunt prezente piese remarcabile. Pentru o imagine cât mai complexă a epocii lui Ștefan cel Mare, expoziția conține peste 300 de obiecte: manuscrise, icoane, bunuri arheologice descoperite în cursul cercetărilor de la Suceava, Iași, Bacău, Vaslui, Hârlău, Botoșani, Târgu Trotuș, aparţinând secolelor XV-XVII: arme, obiecte de podoabă, monede, vase, cahle pentru sobă și textile arheologice.

Expoziţia va fi deschisă la MIAPN în perioada 7 septembrie – 2 noiembrie 2018.

  • Informații furnizate de Uță Ștefan, muzeograf în cadrul  Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate