Expoziţia Mihai Chiuaru – pictură, grafică, obiect la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ

0

Complexul Muzeal Judeţean Neamţ va deschide joi, 7 aprilie 2016, ora 17.00, la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ, o expoziţie de pictură, grafică, obiect semnată Mihai Chiuaru. Sperăm că publicul va aprecia demersul semnificativ şi convingător al artistului prezent pe simezele instituţiei noastre.

Absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, secţia pictură monumentală, Mihai Chiuaru, nemţean prin naştere, s-a implicat în cercetarea şi valorificarea patrimoniului artistic local. S-a dăruit apoi creaţiei monumentale religioase pe care a realizat-o în spiritul şcolii tradiţionale a zonei Neamţului, îmbinată original cu tenta personală, remarcată la biserica mănăstirii Horaiţa, cea din Dărmăneşti-Piatra-Neamţ şi Vaduri-jud. Neamţ şi la alte monumente religioase din ţară şi din străinătate.

Artistul şi-a valorificat creaţia în expoziţiile personale deschise din 1976 până în prezent în ţară, la Piatra-Neamţ, Bacău, Timişoara, Iaşi, Bistriţa, Bucureşti şi în străinătate, la Chişinău-Moldova, Olanda, Japonia.

A participat la numeroase expoziţii de grup şi internaţionale şi a fost recompensat cu premii importante pentru performanţele artistice: Premiul la Festivalul Concurs „Voroneţiana”, premiul Atelier 35, Premiul la Saloanele Moldovei, Premiul „Gheorghe Tătărăscu”, Premiul U.A.P. din România, Premiul „Ion Andreescu”, Premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova, Marele Premiu la Bienala „Lascăr Vorel”, Premiul la Bienala Internaţională „BIA Arad”.

”Creaţia lui Mihai Chiuaru, indiferent de tehnici sau materiale, îmbină imaginile figurative cu cele desprinse din universul mitologic al spaţiului în care trăim, iar compoziţia şi cromatica lucrărilor se desfăşoară deseori pe suprafeţe mari şi poartă accente expresioniste. Astfel, în perioada 7 aprilie-3 iunie 2016, vă invităm să redescoperiţi demersul artistic al pictotului Mihai Chiuaru, din cea de-a doua expoziţie personală deschisă la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ, realizată cu lucrări reprezentative din cele mai recente etape de creaţie”, a declarat Violeta Dinu, muzeograf la  Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ.

Invitatie

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate