Expoziția de arte vizuale „Viziuni” a lui Laurențiu Emanuel Păr, elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Victor Brauner” la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu”

0

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț, în colaborarea cu Asociația Culturală „Arte.Ro” și Palatul Copiilor Piatra-Neamț, găzduiește în Sala Cupola expoziția de arte vizuale  „Viziuni” a lui Laurențiu Emanuel Păr, elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Victor Brauner”. Prima sa expoziție personală îl recomandă, indiscutabil, ca pe un tânăr artist de mare perspectivă, stăpân pe mijloacele artei sale. El și-a început activitatea artistică la Piatra-Neamț, în urmă cu mai bine de doisprezece ani, sub îndrumarea profesoarei Cristinei Petrariu, coordonatoarea cercului Pictură II din cadrul Palatului Copiilor.

„Laurențiu Emanuel Păr este un tânăr artist cu un portofoliu si un curriculum vitae absolut impresionante. Este foarte pasionat de arta pe care o practică, artă care-i oferă libertatea spirituală de care are atâta nevoie. Ceea ce prezintă Laurențiu pe simeze reprezintă modul său de comunicare cu publicul şi este o manifestare a firii sale artistice dinamice, puternice, expresive si rafinate. Expoziția, care cuprinde câteva zeci de lucrări, realizate în tehnici dintre cele mai diverse, de la desen în cărbune şi pâna la desene create digital, este structurată pe citeva dominante tematice: portret, peisaj, compozitie, proiect de design industrial.

In cei doisprezece ani de cind lucram împreună, Laurentiu a obtinut zeci de premii si distincţii la concursurile internationale de arte plastice pentru copii la care a participat. De asemenea, a facut parte din numeroase echipe de proiect, a fost voluntar si coordonator de activităţi, în cadrul Asociaţiei Culturale “Arte.ro”, trainer pentru elevi mai mici si reprezentant al României la mari expoziţii de artă plastică emergentă de tineret, internationale. L-am încurajat siam lucrat impreună pentru admiterea sa la Liceul de Artă “ Victor Brauner” unde a fost admis cu media 10, si unde, în ultimii patru ani, si-a dezvoltat înzestrarea artistico-plastică, în cadrul secţiei de arte decorative.

Elevul meu excelează la portret şi la peisaj, însă domeniul lui de acţiune preferat din marea sferă a artelor vizuale este designul industrial, mai exact –cel auto. Am remarcat şi i-am cultivat acesta direcţie încă din primul moment când a venit la Palatul Copiilor şi mai apoi, prin activităţile din cadrul Asociaţiei Culturale “Arte.ro” . Cred că în acest domeniu pe care şi l-a ales de la o vârstă foarte fragedă şi în care se va perfecţiona şi în timpul studiilor universitare, va ajunge să aibă un cuvânt important de spus în plan international, în următorii ani” (Prof. Cristina Petrariu).

Finisajul acestei reuniuni plastice va avea loc, vineri, 6 mai, cu începere de la ora 12:00 in sala Cupola.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate