Explozie într-un bloc din municipiul Roman. Un bărbat a fost ars pe aproximativ 30 % din suprafaţa corpului

0

Un bărbat din Roman a fost grav rănit (fiind ars pe aproximativ 30 % din suprafaţa corpului)  în această dimineaţă, în urma unei explozii produse într-o garsonieră.

Explozia s-a produs în jurul orei 6:00, într-o garsonieră situată pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Roman şi nu a fost urmată de un incendiu.
La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu nouă subofiţeri.

Potrivit ISU, un bărbat de 41 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 30 % din suprafaţa corpului, fiind preluat de echipajul SMURD şi transportat la spitalul din Roman pentru îngrijiri medicale.

De asemenea, după primele verificări, nu a fost afectată structura de rezistenţă a blocului, ci numai uşa şi geamurile.

Garsoniera se află la parter, într-un bloc cu 4 etaje. La sosirea echipajelor de intervenție, erau autoevacuate 8-10 persoane care nu au necesitat asistență medicală. S-a procedat la verificarea întregului bloc și nu s-au constatat probleme la alte apartamente.

Cauza o constituie acumularea de gaz și acționarea întrerupătorului de la instalația de iluminat. Din primele date, se pare că victima tocmai intrase în casă.

Actualizare: Bărbatul  din Roman, cu arsuri de gradele II şi III pe aproximativ 31% din suprafaţa corpului,a fost transferat la secţia de chirurgie plastică a Spitalului Sf. Spirdon din Iaşi.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate