Exemplu de bune practici pentru toţi primarii din Neamţ
Deși aflați la primul mandat, reprezentanții Primăriei comunei Petricani- județul Neamț știu să profite de oportunitățile europene.
88 miliarde de lei vechi, adică puţin peste 1.955.000 euro este bugetul total al acestei localităţi nemţene. Ei bine, primăria a reuşit să obţină peste 3,3 milioane euro pentru implementarea unui proiect, fonduri europene nerambursabile. Adică aproape dublu decât toţi banii de care dispune administraţia publică locală într-un an de zile.
Ieri, 10 august, autoritățile publice locale din această localitate au semnat, la sediul Ministerului Fondurilor Europene, contractul de finanțare pentru proiectul integrat numit Creșterea calității vieții prin măsuri de sprijin socio-economice a Comunității marginalizate Țolici, Comuna Petricani – Neamț. Nu e lucru simplu și nici des întâlnit ca o comună nemțeană să reușească absorbția a peste 3.3 milioane de euro- fonduri europene nerambursabile.
Depus pe POCU/20/4/4.2 „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360) în comunitățile marginalizate”, proiectul Primăriei Petricani a reușit să obțină cel mai mare punctaj în urma evaluării. Are un buget total de 14,936,234.05 lei, bani ce vor fi utilizați pentru combaterea sărăciei și integrarea socio-economică a comunității marginalizate Ţolici.
Urmează implementarea unui set de măsuri concrete și fezabile de dezvoltare economică care vor conduce la îmbunătățirea nivelului de trai (diminuarea sărăciei), a nivelului de educație, a capacității de inserție profesională, a accesului pe piața muncii precum și creșterea accesului la servicii sociale și medicale pentru minim 552 persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.
„În urmă cu un an, am depus cererea de finanțare și documentațiile aferente pentru acest proiect și ne bucură ca va fi și implementat. Avem un program extrem de important pentru comuna noastră și așa cum am promis, aducem bani europeni la Petricani pentru dezvoltarea comunității noastre locale, iar acesta este doar începutul”, spune primarul Ticuşor Vasiliu.
Practic, fără absorbția acestor fonduri europene, le-ar fi fost imposibil să transforme vorbele de pe hârtie în fapte. Aproape 3,5 milioane de euro… nu-i găseşti la marginea satului! Suma e aproape dublă decât bugetul local! Iată, aşadar, un exemplu că… se poate. Un exemplu de bune practici pentru toţi primarii din judeţ.
Felicitări tuturor celor care au muncit pentru a aduce bani europeni nerambursabili în comuna lor!
Andreea Trăsnea



Poate se aude si la girov de existenta unor fonduri europene..
Bravo
Un asa primar merita un salariu marit,
Felicitari