EXCLUSIV: Prima crimă a lui Falău: „Domnul Maior ne-a ordonat să tragem. Eu am descărcat un încărcător în acea Dacie”

11

Falău, pe numele său real Cristian Chilat, este un personaj cunoscut în Neamț care în prezent își ispășește o pedeapsă de mulți ani de închisoare în pușcăriile din România. Falău este cel care l-a ucis din răzbunare pe Gheorghiță Mararu și l-a rănit pe fratele său, Bogdan Mararu, în Cafe Latino din Piatra-Neamț, în 2010. (click aici pentru articolul din acea vreme)

Motivul crimei a fost o reglare de conturi despre care s-a vorbit foarte mult la vremea respectivă. Însă dacă toate discuțiile s-au învârtit în jurul probelor, crimei în sine, sentinței date de judecători, mai puțin s-a vorbit despre ce anume l-a făcut pe Cristian Chilat, un sportiv de performanță cu un potențial uriaș, să devină un criminal și să o ia pe calea infracționalității.

Am primit o scrisoare cu multe pagini de la Falău scrisă în pușcăria din Miercurea Ciuc în care a fost mutat în acest an și, deși legea e lege, greșeala e greșeală, crima e crimă, pedeapsa e pedeapsă, mărturia sa arată că la un moment dat statul a eșuat. Grav. Iar declicul produs în mintea acestuia, la o vârstă fragedă, în plină ascensiune a carierei sportive, poate că nu justifică sub nicio formă crimele și infracțiunile produse, dar cu siguranță oferă o imagine de ansamblu a unei situații în care omul ajunge să nu mai aibă nimic de pierdut.

Despre cum și-a ratat Falău cariera sportivă și momentul în care un tânăr a devenit criminal la ordin, puteți citi în rândurile de mai jos. O crimă pentru care nimeni nu a fost pedepsit. O crimă făcută la ordin. O primă crimă care a contribuit la transformarea sa într-un criminal.

Textul îi aparține. Povestea va urma.

Am luptat în revoluție în 1989 pe când eram sportiv și militar la Clubul Armatei Steaua București în Ghencea, la Unitatea Militară 2310 față în față cu cimitirul Ghencea. Îmi aduc bine aminte acele zile din acel an zbuciumat și am să-ți amintesc câteva peripeții pe care nu am să le uit toată viața:

Începutul lui Decembrie 1989 la Clubul Armatei Steaua București, antrenor principal domnul Chivăr Constantin, secundul Alec Năstac și Ciucă Constantin și nu în ultimul rând Gâju Nicolae, toți antrenori unul și unul cu rang mare de cunoștințe în ierarhia boxului. Ne-au înștiințat domnii antrenori că urmează în circa 2-3 zile să ne deplasăm la Satu Mare pentru o competiție de verificare pentru următorul an și că această competiție va fi ultima din anul 1989. Campionatul Național trecuse de o lună, unde mă învinsese în finală Mărcuț Adrian din Bistrița Năsăud. La întoarcerea de la Satu Mare, pe 11 decembrie 1989 de la Gara de Nord m-am deplasat la blocul nostru sportiv al armatei Steaua, o spun cu certitudine, căci luasem tramvaiul 41 direcția Ghencea.

Toate bune și frumoase, aer cald cum nu văzusem în niciun an, păsările ciripind prin pomi, animalele și patrupezii lătrau la curțile oamenilor pe unde treceam spre blocul sportiv stelist, nu mâncasem nimic, eram și obosit de pe tren și ardeam de nerăbdare să trag un pui de somn, cu stomacul gol. Zis și făcut. Ajuns la destinație la blocul meu sportiv, la etajul 5, am salutat portarul care avea cabina lui la parter și somnul meu era ca din povești.

M-am trezit dimineața pe 12 decembrie cu o foame în stomac de nu mai vedeam balconul. Am deschis ușa balconului să aerisesc camera, m-au trecut nevoile, dar când să mă deplasez spre baie nici  bine nu am făcut un pas că am realizat că era prea liniște, o liniște înfundată. M-am abținut de la urinat și am ieșit în balcon, am constatat că nu era niciun zgomot de automobil ori tramvai, nicio pasăre nu cânta și straniu era că la magazinul de pâine n-am văzut nicio firimitură de ființă omenească care în alte dăți ale zilelor din săptămână chiar și duminica ar fi fost coadă, un șir indian de nu puteai să-i vezi capătul, așa de lung era, iar în acea duminică de 12 decembrie 1989, ioc omenire.

De la etajul 5 unde eram m-am uitat de jur împrejur și nicio mișcare de atom, parcă aș fi fost captiv într-un vid. Am ieșit pe holul scării și am strigat la portarul blocului în care nici musca nu se auzea, mă speriasem și pielea îmi era de găină. M-am îmbrăcat și am ieșit să mă duc spre unitate la Clubul Sportiv că mi se făcuse foame. În drum spre unitate, căci aveam de mers mai bine de 2-3 km, n-a trecut nicio mașină sau bus ori tramvai, de parcă făcuse cineva o magie să dispară orice mișcare pământească.

Ajuns la poarta Unității Steaua București, drept în drept cu Cimitirul Ghencea, intrând pe o poartă un căpitan m-a tras fulgerător de braț, spunându-mi să mă echipez că a început războiul. Am început să râd și nu realizam că e adevărat.

Am rămas în trening, mi s-a dat o armă AK-47 cu 3 încărcătoare și o duzină de gloanțe de mi le-am pus și în sân, le-am băgat în încărcătoare și m-am dus la compania mea a 3-a unde eram numai sportivi, boxeri, luptători, atletism, judokani și fotbaliști. A trecut o zi și încă zi și nicio activitate.

Pe 14 decembrie seara a fost prima rafală de gloanțe din cimitirul Ghencea spre unitatea noastră 2310. Adevărul e că mă cam speriasem pe moment, mi-am înarmat mitraliera cu glonț pe țeavă la foc automat și eram pe poziție. Eu eram în linia întâi la gardul de beton din fața cimitirului cu mulți alții din linia I. Un domn Maior, nu-i mai rețin numele a vorbit prin megafon ca niciun automobil să nu mai treacă prin Ghencea, asta s-a întâmplat pe 19 decembrie, dar de pe 14 până pe 19 în fiecare seară de decembrie numai rafale de gloanțe trăgeam spre cimitir și din cimitir spre noi.

O dacia 1310 albă a trecut în viteză pe linia de tamvai în Ghencea, cu toate că a fost somată la megafon de toate unitățile militare. Domnul Maior ne-a ordonat să tragem în dacia albă, am tras cu toții, eu am descărcat un încărcător în acea dacie. Era pe la ora 23 noaptea, s-a oprit într-un gard la o casă vecină de cimitir. Nimeni nu s-a apropiat de acea dacie albă, s-a făcut dimineață. Domnul maior ne-a luat pe mine și pe încă alți 4 militari și ne-am deplasat la mașina albă.

Ajuns în dreptul ei am plâns enorm, lacrimile mi-au curs instantaneu. Am constatat că în dacia albă se afla o familie, un bărbat la volan ciuruit de gloanțe și o doamnă cu un copil în brațe pe bancheta din spate ce erau ciuruiți și ei de gloanțele noastre, iar puhoi de sânge era împrăștiat în interior, pe tot cuprinsul încăperii autovehiculului.

O atmosferă de groază mi s-a imprimat în creier de mi-au dat lacrimile. Aproape că îmi venea să îi reproșez maiorului de ce a ordonat să tragem.

În acel timp eram puțin și cam nebun, poate că de la pumnii în cap ce i-am acumulat în decursul anilor de box. Boxam de la 12 ani, din 1981 decembrie și până în 2007 am boxat, când am căzut la pușcărie în februarie 2008 cu o faptă de deținere de armă de foc și muniție militară, cât și trafic de armament și distrugere prin incendiere la care nu aveam habar de învinuire…

Va urma.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
11 Comentarii
  1. Albert spune

    Eu chiar am stat inchis pe Penitenciarul iasi cu Falau si va pot spune ca el chiar este un Familist si asteapta sa ajunga la baiatul lui
    Dar sistemul Penintenciarelor din romania e foarte josnic si Rassist acolo intri sanatos si esi bonlav …. Oamenii care se ocupa de aceasta postare le zic respect ca ascultati si publicati povestile de viata inportante
    Si daca vede si Falau acest Comentariu te pup si Te asteptam afara
    Nu am uitat atrenamentele din plimbator chiar esti un om cu Caracter ce tine capul sus si un Luptator bun

  2. Mirel spune

    Da ,..c-am asa este dar datele nu prea sunt corecte

  3. Varga Andrei spune

    Dinamoviada era competiția, corectul însă nu a auzit de termen .
    Revenind, primul mort în Timișoara, ora 17, deci cu o ora ÎNAINTE de ordinul lui Ceaușescu, o femeie, Lepa Bărbat, ucisa mișelește de mr. Vasile Joitoiu, de la DSS care pariase că ucide pe toți trei membri ai familiei cu un singur glonț .
    Au scăpat cu viață, răniți doar, Ioan Bărbat și fiica lor, dar Lepa a decedat .

  4. Florin spune

    Ce anume din politica ziarului a facut sa-mi cenzurezi comentariul ?

    ADMIN: Ai spus de cineva că era ”sclav” si avea un ”stăpân”. Asta se cheamă CALOMNIE deoarece sclavia este încriminată de Codul Penal la art. 209.

  5. Lucaci Lucian spune

    O versiune nouă și inedită a revolutiei din 1989 începută la București pe 14 decembrie ……

  6. Bursuc spune

    Maiorul se chema Maciuca si era seful de stat major al unitatii!!!

  7. Eusebiu spune

    O victima a sistemului, sau a lipsei lui..

  8. Roxana spune

    Este una din poveștile lui de viață ! Un om care a greșit și pentru asta își ispășește pedeapsa !

    1. Petru Dutuc spune

      A spus numai adevarul nu este o poveste de viata o spun in cunostinta de cauza .Cu aceasta ocazie urez multa sanatate Cristian Chilat.

  9. Sanda spune

    Interesant. Si tot de stat a fost împins sa faca și crima cu Mararu. Da este scrisoarea lui ,ii cunosc scrisul foarte bine

    1. Sanda spune

      Bine într-o oare care masura…. pentru ca nu la ajutat nimeni la momentul potrivit

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate