Evenimente rutiere în Neamț

0

În ziua de 01.02.2015, în jurul orei 06.00, polițiștii rutieri au intervenit în soluționarea unui accident de circulație produs pe DN 15 în localitatea Costișa și în urma căruia a rezultat rănirea a două persoane.
Din primele cercetări se pare că în timp ce un tânăr de 25 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe DN15, având direcția de mers Piatra Neamț-Bacău, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens mers,părăsind partea carosabila și intrând în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorul auto și a pasagerului din dreapta față, un tânăr de 25 de ani, din Piatra Neamț.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezulatul fiind negativ.

Duminică, în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe DJ 207 C, în localitatea Ion Creangă, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism condus de către o tânără de 18 ani, care a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de podeţ din beton, autoaccidentându-se. Conducătoarea auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, conform rezultatului negativ al testării cu aparatul etilotest.

În noaptea de 01/02.02.2015, în jurul orei 00.30, pe str. Mihai Viteazu din P. Neamţ, a avut loc un accident rutier, în urma căruia a rezultat rănirea unei persoane.
Din primele cercetări efectuate de către polițiști se pare că, în timp ce un tânăr de 20 de ani, conducea un autoturism pe str. Mihai Viteazu, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 18 ani, din Piatra Neamț și angajat pentru a efectua virajul la stânga. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la Spitalul Județean Neamţ, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În toate cazurile, cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate