Evenimente care s-au petrecut în 9 august

0

Iată câteva dintre evenimentele care au avut loc de-a lungul istoriei în data de 9 august.

600 – Mihai Viteazul a întemeiat Mitropolia românească din Transilvania.

1816 – Proclamarea independenţei în Argentina.

1856 – S-a născut inginerul electrician, american de origine croată , Nikola Tesla. A realizat primul motor asincron cu câmp învîrtitor; a inventat curenţii polifazaţi şi montajul în stea; a construit transformatoare (m.7.01.1943).

1858 – S-a născut Franz Boas, părintele antropologiei americane (m.22.12.1942).

1877 – S-a desfăşurat prima ediţie a Campionatului de tenis de la Wimblendon.

1896 – S-a născut Jean Piaget, epistemolog şi psihopedagog elveţian; este fondatorul epistemologiei genetice (lucrări: “Naşterea inteligenţei”, “Introducere în epistemologia genetică”) (m.19.06.1980).

1926 – S-a născut Elémire Zolla, una dintre cele mai proeminente personalităţi ale vieţii academice şi publice italiene de după cel de-al doilea război mondial. Prozator prolific şi de mare succes, s-a bucurat de admiraţia criticii şi de succesul de librărie încă de la începuturi. A primit prestigiosul Premiu Strega în 1956, pentru «Minuetto per l’inferno» (m.29.05.2002).

1932 – A murit King Camp Gillette, inventator şi manufacturier american, realizatorul primelor lame de ras (n.5.01.1855).

1937 – S-a născut pictorul britanic David Hockney, considerat un reprezentant timpuriu al curentului pop-art.

1941 – În Transilvania de NE ocupată de Ungaria Horthystă, în urma Dictatului de la Viena, încep a fi organizate, de către autorităţile maghiare, detaşamente de muncă formate din români.

1956 – S–a născut actorul american Tom Hanks (“Philadelphia”, “Forest Gump”, “Apollo 13”, “Naufragiatul”).

1962 – A murit Hermann Hesse, scriitor german, Premiul Nobel pentru literatură pe anul 1946 (“Jocul cu mărgelele de sticlă”, “Lupul de stepă”, ”Narcis şi Goldmund”) (n.02.08.1877).

1963 – S-a născut Whitney Houston, cântăreaţă americană (m.11.02.2012).

2006 – A murit fizicianul american James Alfred Van Allen. Pe baza informaţilor transmise de sateliţii Explorer 2 şi 4, a descoperit, în 1958, centurile de radiaţii care îi poartă numele (n.07.09.1914).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate