Evenimente care s-au petrecut în 5 august

0

Iată câteva dintre evenimentele care s-au petrecut de-a lungul istoriei în data de 5 august.

1844 – S-a născut Ilia Repin, pictor rus (“Refuzul spovedaniei”, “Edecarii de pe Volga”) (m.29.09.1930).

1850 – S-a născut Guy de Maupassant, nuvelist francez, romancier, cronicar, autor dramatic “O viaţă”, “Bel Ami”
(m.6.07.1893).

1886 – A murit Alexander Mohailovici Butlerov, chimist rus; este cunoscut ca fondator al teoriei structurii chimice, teorie ce stă la baza chimiei organice (n.06.10.1828).

1889 – Prima apariţie în public a compozitorului George Enescu, la vîrsta de opt ani, cîntînd la vioară într-un concert de binefacere.

1894 – S-a născut istoricul Andrei Oţetea, membru al Academiei Române („Renaşterea”) (m.28.03.1977).

1895 – A murit filozoful german Friedrich Engels. A redactat, împreună cu Karl Marx, la cererea celui de-al doilea Congres al Ligii Comuniştilor din 1848, “Manifestul Partidului Comunist” (n.28.11.1820).

1906 – S-a născut John Huston, actor, scenarist şi regizor de film american, laureat al Premiului Oscar în 1948 -“Comoara din Sierra Madre” şi al Premiului “Leul de argint” – “Moulin Rouge” (“Noaptea iguanei”, “Omul în mantaua de ploaie”, “Şoimul maltez”) (m.28.08.1987).

1911 – S-a născut Robert Taylor, actor american (“Quo vadis?”, “Ivanhoe”, “Cavalerii mesei rotunde”, “Podul Waterloo”) (m.08.06.1969).

1913 – S-a născut generalul de brigadă Ion Ştefan Eremia, autorul unui roman satiric anticomunist pentru a cărui scriere, dar şi pentru tentativa (eşuată) de a-l trimite spre a fi publicat la Paris a fost „răsplătit” cu închisoarea de către Gheorghiu-Dej („Guliver în Ţara Minciunilor”) (m.21.02. 2004).

1922 – S-a născut scriitorul Marin Preda (“Moromeţii”, “Viaţa ca o pradă”, “Cel mai iubit dintre pămînteni”) (m.16.05.1980).

1962 – A murit Marlyn Monroe, actriţă americană (“Unora le place jazz-ul”, “Cum să te măriţi cu un milionar”, “Şapte ani de căsnicie”, “Prinţul şi balerina”) (n.01.06.1926).

1962 – Nelson Mandela fost arestat de câtre autoritâțile sud-africane pentru părăsirea ilegală a țării.

1963 – Semnarea, la Moscova, de către SUA, URSS şi Marea Britanie a Tratatului de interzicere a experienţelor nucleare în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă (intrat în vigoare la 10.10.1963). La 8 august, tratatul a fost semnat şi de România.

1984 – A murit Richard Burton, actor britanic (“Priveşte înapoi cu mânie”, “Noaptea iguanei”, “Cui îi este frică de Virginia Woolf”, “Ana celor o mie de zile”) (n.10.11.1925).

2000 – A murit Sir Alec Guinness, actor de teatru şi film britanic (filme: “Să fii o dată milionar”, “Cheile spre Paradis”, “Podurile peste Kwai”, “Omul nostru în Havana”, “Hitler. Ultimele zece zile”) (n.02.04.1914).

2003 – A murit fostul campion național la tenis Gheorghe Viziru (n.11.04.1924).

2007 – A murit Florian Pittiş, actor de teatru şi film, interpret şi compozitor de muzică folk şi realizator de emisiuni radio (n.04.10.1943).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate