Evenimente care s-au petrecut în 23 august

0

Iată câteva dintre evenimentele care au avut loc de-a lungul istoriei, în data de 23 august.

1346 – Bătălia de la Crécy, din Războiul de 100 de ani, soldată cu victoria englezilor asupra Franţei; au fost utilizate pentru prima dată armele de foc în Europa.

1752 – A murit Grigore al II-lea Ghica, domn al Ţării Moldovei (1726-1748) şi al Ţării Româneşti (1733-1735 şi 1748-1752), ctitor al mănăstirilor Frumoasa (Iaşi) şi Pantelimon (Bucureşti).

1906 – S-a născut Alexandru Roşca, psiholog, membru al Academiei Române (m.17.02.1996).

1912 – S-a născut actorul american Gene Kelly (m.02.02.1996).

1917 – A murit Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu” (n.15.01.1894).

1926 – A murit Rudolph Valentino, vedetă a filmului mut american.

1939 – A fost semnat, la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic (Pactul Ribbentrop-Molotov). Protocolul adiţional secret, anexă a tratatului, şi protocoalele secrete semnate ulterior prevedeau împărţirea sferelor de interese reciproce în Europa răsăriteană. Ca urmare a acestui act, România este obligată să cedeze Uniunii Sovietice, în 1940, Basarabia şi Bucovina de Nord.

1943 – S-a născut Andrei Pleşu, filosof, eseist, fondator al săptămânalului “Dilema” (în prezent « Dilema veche »), rector al Colegiului “Noua Europă”, din Bucureşti (« Despre îngeri », “Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului”, ”Limbajul păsărilor”).

1944 – Ca urmare a refuzului generalului Antonescu de a încheia armistiţiul cu aliaţii, Regele Mihai l-a demis, numind în schimb un guvern militar condus de generalul Sănătescu (preşedinte al Consiliului de Miniştri – gen. Constantin Sănătescu; miniştri secretari de Stat – Iuliu Maniu, Constantin Brătianu, Lucreţiu Pătrăşcanu; 23.08.1944 – 3.11.1944).

1947 – Parlamentul român a ratificat Tratatul de pace de la Paris (semnat la data de 10.02.1947) dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate. României i se recunoşteau drepturile legitime asupra Transilvaniei de Nord, dar Basarabia şi nordul Bucovinei rămâneau anexate URSS-ului; cobeligeranţa României nu a fost recunoscută, iar clauzele economice erau deosebit de grele.

1966 – A murit actorul american Montgomery Clift (“Inadaptaţii”, “Procesul de la Nürnberg”, “Freud, pasiunea secretă”) (n.17.10.1920).

1973 – Ilie Năstase a devenit lider mondial al clasamentului ATP, poziţie păstrată timp de 40 de săptămâni.

1995 – A murit celebrul fotojurnalist austriac Alfred Eisenstaedt (n.06.12.1898).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate