Eveniment în premieră: Semimaraton Curtea Domnească- 16 octombrie

0

semimaraton-1

Duminică, 16 octombrie 2016, ora 10, pe platoul de la Curtea Domnească,  nemțenii sun așteptați  pentru a lua împreună startul în cadrul primului eveniment dedicat alergării pe potecă găzduit de orașul Piatra-Neamț. Desfășurată sub sloganul “Spor(t) în toate!”, manifestarea sportivă este organizată de Asociația “Sport.Natura” în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Piatra-Neamț.

„Semimaraton Curtea Domnească este evenimentul de alergare din județul Neamț care face tranziția participanților de pe potecile Masivului Ceahlău către orașul reședință de județ, introducând noțiunea de urban trail pe trasee noi de alergare stabilite pe dealurile Cozla si Cârlomanu având ca punct de plecare centrul orașului. Parte a manifestărilor sportive organizate de Asociația “Sport.Natura”, apariția acestui concurs se datorează în primul rând parteneriatului cu Primăria Piatra Neamț, iar obiectivul proiectului este acela de a demonstra că alergarea montană poate fi o provocare și în mediul urban.” declară organizatorii.
Participanții vor putea lua startul la una dintre cele cinci probe propuse: Semimaraton, Semimaraton ștafetă, Cros, Cursa Copiilor sau Cursa Veteranilor.

Vârsta minimă pentru înscrierea în concurs este de 18 ani (excepție face Cursa Copiilor ce se desfășoară în apropierea zonei de start a curselor pentru adulți și la care este necesară prezenta unuia din părinții fiecărui copil înscris).

De asemenea, organizatorii evenimentului au inițiat și o acțiune de ecologizarea a traseului de concurs. Acțiunea se va desfășura în perioada 7-9 octombrie, sub coordonarea lui Andrei Grigoroae, care va împărți sectorul și atribuțiile.

Mai multe detalii despre Semimaratonul Curtea Domnească aici 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate