Eveniment de suflet la Centrul de ingrijire a persoanelor varstnice Roznov

0

Miercuri, oraşul Roznov a găzduit un eveniment important din viaţa urbei. Centrul pentru persoane vârstnice a sărbătorit ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Cu acest prilej, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a ţinut să fie aproape de persoanele de vârsta a treia, prezentând amplu program artistic susţinut de Ansamblul folcloric „Floricică ce la munte”. Suitele de dansuri din Muntenia, Oaş, Maramureş şi Moldova, au fost îmbinate cu momentele solistice susţinute de către Daiana Vinca, Laurenţiu Marian (finalişti la recenta ediţie a Festivalului „Florile Ceahlăului”) şi Florin Mihuţ.
Prestaţia artiştilor nemţeni a fost apreciată cum se cuvine de către gazde, dovadă fiind bucuria citită pe chipurile celor cărora le-a fost dedicat evenimentul. Părerea unanimă de la final a fost aceea că folclorul e mereu bine venit în casa şi în sufletul bunicilor de la Centrul pentru persoane vârstnice Roznov.

Ansamblu

Gazda evenimentului, directorul Centrului de ingrijirea persoanelor varstnice Roznov, Radu Nastasa, i-a mai avut ca oaspeti pe doamnele Daniela Marcoci, director D.S.P. Neamt, Mihaela Alungulesei, director Agentia judeteana pentru Prestatii Sociale, primarul orasului Roznov, Ionel Ciubotaru, deputatul Liviu Harbuz si preotul paroh de la Biserica „Sfintii Imparati Constantin si Elena” din Roznov.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate