Evaluare Națională, sesiunea specială: Cei patru candidați din Neamț au suținut proba la matematică

0

Astăzi, 30 iunie, s-a desfășurat proba scrisă la disciplina matematică, din cadrul etapei speciale a Evaluării Naționale (sesiunea 2020). Cei patru candidați înscriși pentru susținerea probei au fost prezenți.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de matematcă vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Ultima probă, la Limba și literatura maternă, va fi susținută miercuri, 1 iulie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Comunicat de presă, ISJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate