Etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă

1

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a organizat, pe data de 16 iunie, pe stadionul „Bradul” din oraşul Roznov, etapa judeţeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
La startul concursurilor s-au aliniat 38 de servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă şi 9 servicii private pentru situaţii de urgenţă. Cele trei probe ale întrecerii, care au fost parcurse de concurenţi, au fost următoarele: pista de îndemânare şi viteză; dispozitivul de intervenţie şi ştafeta 4×100 m.

La categoria servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă, după prima probă (pista de îndemânare), lupta pentru titlu părea a se da între echipele reprezentative ale oraşelor Roznov şi Târgu Neamţ, însă celelalte două probe de concurs au adus pe podium trei echipe care s-au dovedit mai bine pregătite şi constante în abordarea probelor. Astfel, SVSU Taşca (105 puncte) a produs surpriza competiţiei, reuşind să învingă celelalte pretendente la titlu. Pe celelalte locuri de pe podium s-au clasat, în ordine, SVSU Urecheni (104 puncte) şi SVSU Ceahlău (102 puncte). Echipa reprezentativă a SVSU Păstrăveni a ocupat locul 4, obţinând 101 puncte. Scorul strâns obţinut de echipele clasate în plutonul fruntaş al clasamentului dovedeşte o pregătire foarte bună a echipajelor şi o abordare responsabilă a întrecerilor.

În categoria serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, S.P.S.U. Ga Pro Co Chemicals S.A. şi-a reconfirmat poziţia de lider a clasamentului de specialitate, acumulând un total de 27 de puncte. Cu 24 de puncte realizate, SPSU Forestar SA Tarcău a obţinut locul 2 în clasamentul final. Ultima ocupantă a podiumului, cu un total de 18 puncte, este echipa reprezentativă a SPSU ANRSPS Podoleni. Cea de-a 3-a echipă clasată a obţinut un punctaj egal cu echipa clasată pe locul 4 (SPSU ANRSPS UT 425 Bistriţa), departajarea făcându-se, potrivit regulamentului, după rezultatele obţinute la proba „dispozitivul de intervenţie” (unde echipa din Podoleni a obţinut 7 puncte, iar echipa din Bistriţa un număr de 5 puncte).

Echipele clasate pe primul loc vor reprezenta judeţul nostru în cadrul etapei interjudeţene a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă care vor fi găzduite, în luna iulie, de judeţul Neamţ.

La concursurile profesionale pot participa serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, indiferent de categoria de clasificare şi care au asigurate mijloace materiale şi financiare necesare participării la astfel de manifestări.

Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare şi serviciilor private pentru situaţii de urgenţă din România au ca obiective:
– dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă;
– evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă;
– popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă;
– dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.

Premiile oferite câştigătorilor au constat în diplome şi cupe oferite de către organizatori, cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, dar şi obiecte electrocasnice, echipamente de protecţie şi stingătoare oferite de cei doi sponsori, S. C. Avasting şi S. C. Comisomar.

Întrecerile din acest an, din cadrul etapei judeţene a concursurilor profesionale, au dovedit că pregătirea cu seriozitate şi abordarea constantă a probelor atrag după sine obţinerea unor rezultate bune. Răsturnările de situaţie de pe parcursul concursurilor şi faptul că echipajele clasate pe podium nu au fost cunoscute decât după parcurgerea integrală a probelor, dovedesc faptul că locurile obţinute reflectă valoarea loturilor participante. Ţin să mulţumesc tuturor participanţilor pentru efortul deosebit pe care l-au făcut pentru a pregăti şi participa la aceste concursuri, gazdelor pentru condiţiile asigurate, sponsorilor pentru implicarea în premierea câştigătorilor şi colegilor care au asigurat desfăşurarea corectă a întrecerilor”. colonel Ioan Niţică – inspector şef

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Cerasela Platz spune

    Lacrimi de admiratie si recunostinta pentru angajamentul vostru al tuturor, in slujba ajutorului de urgenta, pentru semenii de pretutindeni.
    Cat despre medicina preventiva, spitalul din Roznov, desfiintarea acestuia este una din nenumaratele dovezi ca sanatatea este eterna cenusareasa. Mii de batrani sunt nevoiti sa mearga in orasele mari deoarece spitalele din comune si orasele nu mai exista. Oare, Primaria Roznov, a luptat pentru pastrarea spitalului ?
    Este rusine, pana la Dumnezeu, batranii, semenii cu nevoi speciale si bolnavii cronici sunt condamnati la resemnare si disperare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate