Ești pasionat de istorie, dar și de inovație? Află cum să îți transformi casa într-o reședință nobiliară!

0

Cu toții am văzut în imagini, în filme sau seriale cum arătau locuințele membrilor înaltei societăți din vremurile trecute. Eleganța, rafinamentul, culorile și ornamentele folosite în stiluri precum barocul sau stilul Victorian impresionează și astăzi, după secole de la apogeul lor. Chiar dacă astăzi stilurile devin minimaliste și cât mai practice, eleganța rămâne un criteriu pe care mulți oameni îl caută pentru casele lor. Inovațiile tehnologice ne permit să îmbinăm elemente care aparțin unor stiluri diferite, chiar antagonice și să obținem un rezultat care să ne încânte.

Importanța culorilor potrivite

Arhitectura modernă a devenit una tot mai practică, în care accentul se pune pe utilizarea eficientă a spațiului, iar latura estetică este mai puțin relevantă. Pentru locuința noastră avem însă libertatea să facem alegerile pe care ni le dorim. Avem posibilitatea de a folosi eficient spațiul, dar să ne concentrăm și pe aspect.

1.     Exteriorul

Clădirile baroce sau victoriene au unele elemente stilistice care astăzi ar fi destul de greu de respectat. De exemplu, stilul baroc este unul care impresiona prin dimensiunile clădirilor și prin ornamentele folosite pe fațadele acestora. Totuși, avem posibilitatea de a aplica unele caracteristici ale stilului și în privința locuinței noastre. În primul rând, putem folosi ferestre multe sau mari care să permită pătrunderea luminii în încăperi. În al doilea rând, respectând dorința de a impresiona, putem alege culori vii sau îndrăznețe pentru exteriorul locuinței noastre care să atragă privirile celorlalți. Ne putem orienta către folosirea culorilor: roșu, galben, albastru sau, pentru cei mai curajoși, se pot folosi culori care cu siguranță vor ieși în evidență: diferite nuanțe de verde sau roz. Putem opta chiar și către folosirea negrului pentru exteriorul casei noastre, o alegere care sigur va oferi unicitate locuinței în zonă.

2.     Interiorul

Interiorul locuinței este locul unde ne putem lăsa creativitatea liberă, este spațiul asupra căruia putem interveni pentru a-l modela după bunul plac. În primul rând, dacă ne dorim să îi oferim casei noastre acea atmosferă a unui conac sau locuințe nobiliare trebuie să ținem cont de spațiul și luminozitatea încăperilor. Dacă suprafața nu este suficient de mare, nu este o problemă, se pot folosi mai puține obiecte de mobilier care pot fi așezate în așa fel încât să ofere impresia de spațiu mai deschis. În al doilea rând, decorarea pereților reprezintă un aspect important. Pentru a oferi încăperii un aer de eleganță putem alege vopsea decorativă Novacolor care poate schimba total înfățișarea încăperii. Alegerea unei vopsele potrivite ne poate face să ne simțim în propria sufragerie sau în propriul dormitor ca niște aristocrați care trăiesc în cele mai luxoase clădiri. De asemenea, pentru a adăuga un strop de unicitate și de forme pe unii pereți, putem aplica un tapet care poate contribui la imaginea generală de eleganță pe care ne-o dorim pentru încăperile noastre.

Prin urmare, putem face unele schimbări casei noastre pentru a o transforma într-o locuință nobiliară, iar culorile pe care alegem să le folosim sunt o componentă importantă în acest scop.

Sursă foto: unsplash.com

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate