Este posibilă trecerea frontierei cu un vehicul care circulă cu numere de înmatriculare provizorii? Explicații

0

Circulația unui mijloc de transport în traficul internațional este reglementată de Ordonanța de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare şi de Convenția asupra circulației rutiere, încheiată la Viena la 08 noiembrie 1968, ratificată de România prin Decretul 318/1980.

Potrivit actelor normative menționate, un autovehicul poate circula în traficul internațional dacă este înmatriculat, fapt atestat prin deținerea unui certificat valabil care să dovedească această înmatriculare, iar conducătorul posedă permis de conducere valabil și corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

În acest context, precizăm faptul că autorizația de circulație provizorie este eliberată de autoritatea competentă până la înmatricularea autovehiculului, și implicit obținerea certificatului de înmatriculare, conferind dreptul de circulație doar pe teritoriul României, trecerea frontierei cu un autovehicul cu numere de circulație provizorii nefiind posibilă.

Poliția de Frontieră Română

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate