„Energie în Școlile Copilăriei” – Un proiect E-ON Energie România

0

Proiectul „Energie în Școlile Copilăriei” a continuat și în acest an, preocuparea E.ON fiind aceea de a oferi condiții mai bune de studiu pentru elevi și profesori printr-un iluminat eficient care să permită nu doar reduceri substanțiale ale consumului de energie electrică, ci și reducerea amprentei de carbon.

Astfel, în 2021 a fost înlocuit sistemul de iluminat în opt școli și trei grădinițe din județe aflate aria de activitate a companiei, sistemul de iluminat nou fiind unul modern, bazat pe tehnologia LED. Școlile participante în ediția din acest an a proiectului sunt:

  • Școala Primară Țepoaia din județul Bacău;
  • Școala Gimnazială Cârjoaia din județul Iași;
  • Școala Gimnazială Păstrăveni din județul Neamț;
  • Şcoala Gimnazială „Victor Jinga” și cele trei grădinițe din Sighișoara, județul Mureș;
  • Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai” din Florești, județul Cluj;
  • Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” din Fundu Moldovei, județul Suceava;
  • Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” din Timișoara;
  • Școala Gimnazială Iernut, din județul Mureș.

Din 2015, de la debutul proiectului ”Energie în Școlile Copilăriei”, prin implicarea E.ON în îmbunătățirea infrastructurii educaționale au fost create condiții mai bune pentru studiu și, pe termen lung, s-au obținut economii importante în ceea ce privește consumul de energie și mai important, s-au redus emisiile de CO2, contribuind astfel la un viitor mai verde. 

Până în prezent a fost schimbat sistemul de iluminat în 71 de școli, iar beneficiarii direcți ai proiectului sunt aproximativ 45.000 de elevi și profesori, valoarea investiției fiind de aproximativ 3,8 milioane de euro.

Totodată, emisiile de CO2 rezultate doar din energia electrică utilizată pentru iluminat au fost reduse anual cu 600 de tone. Așadar, doar într-un singur an, la un consum mediu de șase ore pe zi, sistemele de iluminat instalate de E.ON au dus la reducerea semnificativă a emisiile de C02, echivalentul emisiilor produse de circa 160 de români, într-un an. 

Proiectul  ”Energie în Școlile Copilăriei”, ne învață, zi de zi, cum să fim mai sustenabili și să acționăm pentru un mediu mai curat și pentru un viitor mai verde.

Despre E.ON Energie România
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,4 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 16 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 miliarde de euro.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate