Eminescu, redescoperit prin teatru și improvizație de 40 de elevi din Piatra-Neamț - Ziar Piatra-Neamt

Eminescu, redescoperit prin teatru și improvizație de 40 de elevi din Piatra-Neamț

Proiect finanțat de Consiliul Județean Neamț

Cum ar suna poezia lui Eminescu dacă ar fi spusă de adolescenții de astăzi?

Cum s-ar transforma versurile sale în dialoguri, gesturi și situații inspirate din viața lor?

Proiectul „Eminescu in love” și-a continuat seria laboratoarelor de creație la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” și Colegiul Naţional Pedagogic„Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamț, reunind 40 de elevi.

Coordonate de actorul Rareș Pîrlog, atelierele au propus o întâlnire neconvențională cu poezia eminesciană, în care adolescenții au fost invitați să exploreze emoțiile din spatele versurilor prin joc teatral, improvizație și dialog.

Cu entuziasm, curiozitate și multă energie, elevii din ambele colegii s-au implicat în exercițiile propuse, au construit situații și personaje și au încercat să găsească propriile cuvinte pentru sentimente precum îndrăgostirea, dorul, apropierea sau așteptarea.

Cum ar vorbi Eminescu despre iubire în 2026? Ce s-ar schimba dacă versurile lui ar deveni conversații între adolescenți? Și cât de diferite sunt, de fapt, emoțiile de astăzi?

Pornind de la astfel de întrebări, poezia a devenit un prilej de exprimare liberă și creativitate, iar elevii au descoperit că literatura poate fi nu doar citită și analizată, ci și trăită prin joc.

Atelierele fac parte din seria celor 20 de laboratoare interdisciplinare de creație ale proiectului „Eminescu in love”, prin care aproximativ 200 de elevi din județul Neamț vor explora opera lui Mihai Eminescu prin experiențe artistice participative.

„Eminescu in love” pornește de la o idee simplă: poezia poate deveni un spațiu de întâlnire între generații, în care cuvintele se schimbă, dar emoțiile rămân.

Proiectul este implementat de Asociația Teatrul Șchiop.

Proiect finanțat de Consiliul Județean Neamț.

Colaboratori: Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, ISJ Neamţ, Ziar Piatra Neamţ

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate