Eminescu – 133 de ani de eternitate, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț

0

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează o serată Eminescu, la 133 de ani de la trecerea poetului în eternitate, miercuri, 15 iunie 2022, de la ora 16:00, în Spațiul expozițional de la parterul Corpului A.

Poetul Vasile Baghiu va susține conferința „Eminescu, o viziune himerică“, pe care o va ilustra cu recitări din lirica eminesciană, iar poetul Dorin Ploscaru va prezenta evocare-medalion „Eminescu, contemporanul nostru“.

Moderatorul întâlnirii va fi prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.

Atmosfera va fi întregită, de pe șevalete, de expoziția itinerantă „Ilustratori ai operei eminesciene din ediții Eminescu“, realizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu“. Pot fi văzute, în reproduceri, copertele primelor ediții Eminescu, o selecție din ilustrațiile edițiilor Eminescu, inclusiv cărți poștale semnate de Leonard Salmen, primul ilustrator al poemelor lui Mihai Eminescu. Mai recente: ilustrații ale Ligiei Macovei, ale profesorului și artistului Mircia Dumitrescu din volumul Dorința (1976) și o selecție din gravurile realizate în cadrul proiectului SONETE (2005), inițiat tot de Mircia Dumitrescu și realizat împreună cu studenți și profesori de la Universitatea Națională de Artă din București.

De asemenea, în vitrinele spațiului expozițional vor putea fi văzute cele mai multe dintre cărțile Proiectului Ediții Mihai Eminescu, cuprinzând 200 de volume, realizat la Editura TipoMoldova Iași de Nicolae Georgescu, Aurel Ștefanachi, acad. Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu și regretatul acad. Nicolae Dabija. Toate aceste volume fac parte din colecțiile bibliotecii și pot fi consultate de utilizatori.

Totodată, fiecare secție a bibliotecii va organiza expoziții și activități specifice pentru a evoca personalitatea lui Mihai Eminescu și împlinirea culturii române prin opera acestuia.

În cadrul bibliotecii digitale, opera Eminescu din fondul de carte al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț poate fi consultată aici – click.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate