Emilia Arcan: Copiii României, dezamăgiți de Guvernarea PNL!

0

„Copiii României sunt dezamăgiți de Guvernarea PNL!”, transmite senatoarea Emilia Arcan.

Iată când bucuria în sufletul unui copil nu e deplină din cauza adulților!

Și-a mai fost un 1 Iunie, motiv de bucurie pentru cei mici și cei mari, care s-au oprit din ritmul cotidian pentru a rosti tradiționalul „La mulți ani!“.
Poate față de altă dată, acum, totul s-a întâmplat monoton, căci nemiloasa pandemie ne-a înfrânat pe toți, de la mic la mare, dar chiar și așa, de 1 Iunie, cine nu și-a făcut timp să felicite copiii?

Această zi este extrem de importantă pentru toți oamenii. Sărbătoriți sunt mulți, căci fiecare dintre noi e copil în felul său: pentru că îi trăiesc părinții, pentru că îi place să copilărească, pentru că își simte sufletul tânăr și se alintă că în inima lui pulsează spiritul de copil!
Și acestei mari mulțimi i se alătură cei care reprezintă inocența la propriu!

Fac parte dintr-un partid de doctrină social-democrată, care mereu a avut grijă de copii: grijă pentru educația lor, grijă pentru a li se asigura condiții decente de viață, grijă pentru alocații, pentru accesul la informație!
Ceea ce nu se mai întâmplă în cazul actualei guvernări, care pare a se întoarce cu spatele de la tot ce e important în țara asta.
Și iată că, primele victime ale liberalilor sunt copiii! Apoi bunicii și părinții noștri, lăsați și ei în derizoriu, pentru că niciodată nu se vor găsi resurse pentru a fi respectate legile care prevăd creșterea veniturilor pentru aceste categorii.
Da, spun bine, PNL nu vrea respectarea legislației românești!
Partidul din care fac parte, PSD, a dat lege pentru dublarea alocațiilor și majorarea punctului de pensie cu 40%, legi promulgate de către președintele României care trebuiau puse în aplicare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Copiii românilor au mai trăit dezamăgirea de a nu-și vedea alocațiile majorate din cauza incapacității liberalilor!
Ce poate fi în sufletul unui pui de om și al părinților lui, care își fac iluzii și rămân cu gustul amar al dezamăgirii?

Mesajele peneliștilor sunt tot mai clare, că nu au soluții pentru a dubla alocațiile de la 1 august!
Anul trecut, cu mult scandal, președintele Iohannis a promulgat Legea pentru dublarea alocațiilor, așa cum a cerut PSD, dar de la 1 aprilie, cum a vrut el, și nu 1 martie cum am propus și adoptat noi în Parlament.

Și de câteva luni tot repetând îi auzim pe peneliști plângându-se că nu sunt bani pentru alocații mărite nici măcar de la 1 august!
Păi cum puteți privi în milioane de ochișori înlăcrimați, domnilor liberali?
Nu vi se rup inimile de durere când știți că sfâșiați sufletele acestea nevinovate?
Mergeți prin țară, mergeți prin satele unde nu ați reușit să luați contact cu realitatea și nici o decizie în favoare oamenilor, și vedeți-i pe puii de români suspinând!
Cum încurajați creșterea natalității, domnilor PNL-iști?
Dezamăgirile din sufletele lor sunt multe: de la dorul de părinți, care muncesc peste hotare și până la nedreptățile care li se fac, inclusiv atunci când legea e de partea lor!

Ieri a fost 1 Iunie!
Nu v-a păsat… aţi emis aceleaşi mesaje care vă certifică incompetenţa: nu sunt bani la bugetul statului pentru alocaţii dublate!
Iată cum bucuria în sufletul unui copil nu e deplină din cauza adulților!

La mulți ani, dragi copii!

Să știți dragi copii, că nu toți oamenii mari vă dezamăgesc!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate