Elevii pot vizita gratuit expoziția „Aurul și Argintul antic al României”

0

Consilierii județeni  s-au  întrunit joi, 8 septembrie, în ședință extraordinară, unde au avut de  votat  mai multe proiecte, iar primul dintre ele a prevăzut aprobarea tarifelor pentru vizitarea expoziției „Aurul și Argintul antic al României”, găzduită de Muzeul de Artă Piatra-Neamț în perioada  21 septembrie –  30 octombrie.

Prețul propus pentru bilete,  aprobat de consilierii județeni, a fost următorul : biletul pentru adulți – 8, biletul pentru grupurile de minim 10 persoane – 5 lei/pers.  pensionari, elevi și studenți (individual și/sau grup) -3  lei, taxă foto – 15 lei, taxă video – 20 lei. Proiectul a fost votat în unanimitate, cu un amendament făcut de consilierii PNL. Elevii vor vizita gratuit expoziția „Aurul și Argintul antic al României”.

Conform expunerii de motive, expoziția „Aurul și Argintul antic al României” cuprinde 1065 de obiecte și seturi de obiecte(din metale prețioase descoperite în ultimel două secole în România) este organizată Muzeul Național de Istorie a României, în colaborare cu 31 de muzee de profil din întreaga țară.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate