Elevi ai Colegiului Național de Informatică Piatra-Neamț, medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe

0

În perioada 20-24 mai 2019 s-a desfășurat ediția a treia a Olimpiadei Internaționale de Informatică pe Echipe, organizată de High School 1517, în Moscova (Federația Rusă). Palmaresul României la această ediție a fost unul excepțional, cele trei echipe reprezentative ocupând în întregime podiumul.

Echipa Colegiului Național de Informatică, alcătuită din elevii Dăscălescu Ștefan Cosmin, Darie Sergiu Eusebiu, Ciută Andrei Călin, Tablan Andrei Răzvan, Andrieș Vlad Andrei și Apetrei Răzvan Emanuel,  coordonați de domnul profesor Gheorghe Manolache a obținut medalia de bronz.

Medaliată cu aur a fost echipa Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” București, iar echipa Centrului Judeţean de Excelenţă Prahova a intrat în posesia medaliei de argint .

La olimpiadă, din partea României, au participat, ca membri ai Comitetului Olimpic Internațional al acestei competiții, doamna inspector școlar Nuşa Dumitriu-Lupan, doamna inspector școlar Florentina Ungureanu și doamna director al Colegiului Național de Informatică Piatra-Neamț, Daniela Neamțu.

Participarea echipei pietrene la etapa internațională a Olimpiadei de Informatică pe Echipe a beneficiat de suportul financiar  al Consiliului local și al Primăriei Municipiului Piatra-Neamț, al societății comerciale RIFIL S.A. și al Fundației Infomat.

Acestora le mulțumim pentru sprijinul acordat, iar elevilor participanți, părinților acestora și profesorilor îndrumători le adresăm felicitările noastre!”, a transmis prof. Florentina Ungureanu, inspector școlar.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate