Efectivele ISU Neamt sunt pregatite pentru sarbatorile pascale

0

În perioada premergătoare şi pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase ocazionate de Sfintele Sărbători Pascale, efective ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ vor fi angrenate într-o serie de activităţi care au drept scop prevenirea producerii unor situaţii de urgenţă dar şi pentru asigurarea unui răspuns prompt în cazul producerii acestora.

În această perioadă, zilnic, un număr de aproximativ 100 de cadre din serviciul operativ al inspectoratului, sunt pregătite pentru a executa misiuni în scopul salvării vieţilor omeneşti, a bunurilor şi al protejării mediului înconjurător.  În cazul producerii unor situaţii de urgenţă de amploare aceste efective vor fi suplimentate astfel încât să poată fi gestionat orice eveniment produs în zona de competenţă.

Inspecţia de Prevenire a executat controale de apărare împotriva incendiilor la mănăstirile din judeţ şi la bisericile din Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ. Scopul acestor acţiuni este acela de a asigura un nivel cât mai ridicat de protecţie şi siguranţă pentru cetăţeni, prin prevenirea şi înlăturarea stărilor de pericol, cauzelor potenţiale de incendiu şi neregulilor constatate în respectarea normelor şi normativelor în vigoare pe linie de securitate la incendiu.

Primăriilor din judeţul Neamţ li s-a solicitat ca Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă să execute activităţi preventive la toate lăcaşurile de cult de pe raza unităţilor  administrative, premergător Slujbei de Înviere, iar pe timpul acestei slujbe să asigure prezenţa membrilor serviciului la unităţile de cult. De asemenea, celor cinci protopopiate şi mănăstirilor din judeţul Neamţ le-au fost prezentate măsurile ce trebuie adoptate pe timpul Slujbei de Înviere, cu recomandarea ca acestea să fie transmise către toate bisericile / schiturile arondate.

Ca în fiecare an, la nivelul inspectoratului s-a întocmit o repartizare a cadrelor din turele libere care participă la Slujba de Înviere (în funcţie de opţiunea fiecăruia),  acestea având ca sarcină de serviciu urmărirea respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

 

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ urează tuturor concetăţenilor un Paşte Fericit, alături de cei dragi!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate