Efectele REALE, în cifre, ale primei zile de ninsoare în Neamț

3

Ieri s-a circulat în condiții de iarnă în Neamț. Unii au derapat sau nu au putut urca rampe și au blocat circulația, alții au întârziat la serviciu sau școală, autoritățile au intervenit în continuu la tot felul de probleme cauzate în special de mașinile neechipate corespunzător pentru iarnă și așa mai departe. O zi tipică de început de iarnă în România unde nu avem dotarea, coordonarea și mai ales educația necesară pentru a preveni problemele ce apar odată cu zăpada.

Noi nu zicem că treburile au mers strună la prima zăpadă, ci doar vă spunem că pe o scară de la 1 la 10 problemele cauzate ieri de ninsoare în Neamț s-au aflat la valoarea de 1. Adică nimic ieșit din comun, deși unii s-au grăbit să producă panică, prezentând aceste lucruri banale petrecute ieri ca pe sfârșitul lumii.

Unitatea reală a măsurii problemelor cauzate de zăpadă ieri în Neamț o reprezintă efectele produse de acest fenomen meteo și propagate în timp:

  • număr persoane ce au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza frigului – ZERO
  • număr de persoane internate – ZERO
  • număr localități rămase, până azi, fără curent – ZERO 
  • număr localități cu acces blocat – ZERO
  • număr școli închise – ZERO

Cifrele de mai sus arată că nu a fost nimic deosebit. Folosirea de cuvinte care să prezinte situația ca un dezastru, când cifrele de mai sus arată altceva, este o greșeală, deoarece există riscul ca atunci când într-adevăr va fi treabă de ”alertă”, populația să nu mai ia în serios informațiile primite.

La dotarea tehnică și umană pe care o au autoritățile la Neamț și la cât de mulți șoferi inconștienți circulă pe șoselele județului, putem aprecia pe baza unor cifre, nu a unor opinii, că instituțiile nemțene au făcut față rezonabil primei ninsori.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Eu eu spune

    Eu merg vara iarna cu cele de iarna..tin 4-5 ani apoi le arunc schimb..foarte bun si scapi de costuri timp di jante in plus.

  2. Victor spune

    „Mi se pare amuzant că ăștia de se bulucesc acum la vulcanizări sunt tot ăia care se plâng că pe autorități le-a surprins iarna. Vezi ironia?”

    1. un cetatean spune

      Just.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate