Echipaje ale Salvamont Suceava, Neamț și Vatra Dornei au reînceput căutările pentru găsirea lui Sorin Pandele
În cursul zilei de ieri, 3 mai, echipaje ale Salvamont Suceava, Neamț și Vatra Dornei au reînceput căutările pentru găsirea salvatorului montan Sorin Pandele , dispărut în avalanșa din Călimani în prima zi a lunii decembrie 2017.
Conform Salvamont Neamț, la fața locului am găsit din nefericire un strat de zăpadă extrem de compactat , de duritatea cimentului , rezultatul mai multor avalanșe care s-au succedat în timpul iernii. Din punct de vedere a grosimii stratului ( 5 metri), practic ne aflăm la nivelul declanșării primei operațiuni de căutare. S-a sondat din nou , s-a căutat cu echipaje canine zona limitrofă ( în masa jneapănului ) unde zăpada s-a topit. Practic, din nou s-a făcut tot ce este posibil pentru găsirea celui dispărut. Salvamontiștii din Suceava vor reveni din trei în trei zile să facă o evaluare, dar estimăm că stratul cimentat de zăpadă se va topi în trei săptămâni, poate o lună, în funcție de condițiile meteo. Colegii de la Dorna au instalat o cameră wireless, alimentată cu panouri solare și o sondă de probă pentru a putea vedea în timp real evoluția stratului de zăpadă.
Despre acest subiect puteți citi și în articolele:
- Tragedie în Călimani. Un alpinist a murit în avalanșă, altul e dispărut
- Salvatorii montani, încă o acțiune de recuperare a alpinistului înghițit de avalanșa din Călimani