Echipa de baschet de nota 10 a Școlii Gimnaziale Nicu Albu are nevoie de ajutorul tău urgent!

1

baschetPe data de 30 ianuarie 2017 am primit la redacție apelul unor elevi ai Școlii Gimnaziale Nicu Albu din Piatra-Neamț de a-i sprijini în reprezentarea județului Neamț la campionatul de baschet care va avea loc în acest an la Suceava Botoșani.

Pentru că am considerat performanțele acestor tineri extrem de importante pentru județul Neamț și pentru sportul nemțean, am decis să luăm legătura cu antrenorul lor, domnul profesor Silviu Pavalache, care ne-a mărturisit că își dorește să găsească soluții financiare pentru a acoperi costurile transportului și cazării la Suceava Botoșani pentru elevii lui care se ridică la circa 2500 lei. Domnia sa a declarat că echipa nu beneficiază de sponsori sau altă susținere financiară decât cea a părinților elevilor care de multe ori nu au posibilitatea de a le asigura copiilor acești bani pentru deplasări.

Întrucât ziarpiatraneamt.ro, alături de site-urile conexe, a sprijinit necondiționat performanțele tinerilor, considerăm că este datoria noastră să promovăm activitatea deosebită a echipei de baschet băieți a Școlii Nicu Albu antrenată de profesorul Silviu Pavalache și să facem un apel către cititorii noștri de a se implica în susținerea echipei care are nevoie de strângerea rapidă a unei sume de 2500 lei.

Pentru a sprijini financiar sau în alt mod perfomanțele acestor tineri extraordinari și pentru a-l încuraja pe domnul profesor să nu renunțe la activitatea de pregătire a acestor sportivi, vă rugăm luați legătura cu dl. prof. Silviu Pavalache – telefon 0744852841.

Cu siguranță avem sponsori cu inimi mari printre cititorii noștri și considerăm că investiția în acești tineri este prioritară!

Competiția va avea loc cât de curând, motiv pentru care este necesară o implicare imediată a celor care pot ajuta. Mulțumim în numele echipei și antrenorului!

Citiți mai jos apelul echipei trimis redacției ziarpiatraneamt.ro. Haideți să îi ajutăm să reprezinte județul Neamț cu brio la Suceava Botoșani și să îi încurajăm pe cei care sunt dispuși să sprijine sportul nemțean și performanțele tinerilor să se implice.

Sunt tineri care merită să fie susținuți!

baschetA fi sau a nu fi prezenți la etapa zonală (regională)

Suntem elevii echipei de baschet, băieți, a Școlii Gimnaziale Nicu Albu Piatra-Neamț, școală care din anul 2000 încearcă să promoveze la ore și în afara orelor baschetul ca mijloc de mișcare, dar și de performanță sportivă. În acești 17 ani echipa școlii s-a calificat la etapa pe zonă de 11 ori, între anii 2002-2003 și 2009-2017, calificarea la această etapă zonală presupunând câștigarea etapei municipale și a celei județene. Deși calificată de 11 ori, echipa a făcut deplasări doar de 6 ori, în 2002-2005 și 2013-2016, reușind în 2002 un merituos loc 2, locul 4 în 2013, locul 3 în 2014 și din nou locul 4 în 2016, la competiții participând între 7 și 10 echipe reprezentând județele din Moldova.

În perioada 2009-2012 lipsa fondurilor ne-a pus în situația de a lăsa să facă deplasarea la etapa zonală echipa clasată pe locul 2 la etapa județeană, echipa respectivă beneficiind de sponsorizarea primăriei din localitate.

În perioada 2013-2016 am avut norocul să găsim parte din suma necesară deplasării (40% – diferența fiind suportată de părinții copiilor din echipă) sau 100% cum s-a întâmplat doar în 2013, când Comitetul de Părinți al școlii noastre a reușit să sponsorizeze în totalitate deplasarea echipei. 

Acum ar trebui să plecăm la Suceava Botoșani 4 zile, costurile ridicându-se la 2500 lei (sumă în care este inclus și transportul).

CE VOM FACE? Nu știm încă, dar știm ce ne dorim din tot sufletul să facem!

Aceasta este „scurta” poveste a unei echipe de baschet a unei școli generale din vremurile noastre, din România

Semnează

Ștefan Georgescu – căpitanul echipe, clasa a VIII-a A, în numele întregii echipe

Profesor Silviu Pavalache, antrenorul echipei

(M. I.)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Lolita spune

    Se pare ca aceasta stire nu misca buzunarele nimanui, nici in comentariu de ajutor….n-avem bani sa fim pozitivi….avem bani de proteste !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate