DSVSA Neamț și porcul de Crăciun

0

comunicat de presă

În scopul prevenirii aparitiei toxiinfectiilor alimentare in perioada Sarbatorilor de iarna precum si prevenirea raspandirii Pestei Porcine Africane, cand in mod traditional, consumul unor cantitati de alimente de origine animala creste, consideram necesara urmatoarea informare:

Sacrificarea porcilor în gospodăriile populaţiei se realizează numai pentru consum familial, examenul trichineloscopic în aceste cazuri,  fiind efectuat în mod obligatoriu, de către proprietarii animalelor, în locaţiile stabilite şi special amenajate de către DSVSA Neamt.

Examenul trichineloscopic este metoda principală de decelare a parazitului Trichinella spp. din carnea de porc, mistreţ, urs, cal, parazit care poate provoca afecţiuni ce se pot finaliza chiar cu decesul persoanelor care au consumat carne infestată.

Sacrificarea porcilor  se va realiza in unitati de abatorizare, autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine si publicate pe site-ul ANSVSA.

Este interzisa taierea porcilor, in scopul comercializarii carnii in alte locuri sau spatii, decat cele autorizate sanitar veterinar.

Sacrificarea porcilor şi consumarea lor în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii consumatorilor.

Aceştia  se supun unui risc major, putându-se  îmbolnăvi de trichineloză, ca urmare a  consumului de carne crudă sau insuficient preparată termic care conţine larve infestante.

Nu trebuie consumată nicio parte anatomică din porcul crescut în gospodăriile particulare, până la efectuarea examenului trichineloscopic si comunicarea  rezultatului.

Contaminarea se face exclusiv pe cale digestivă prin consumul de carne infestată cu Trichinella spp. .

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamt asigură examinarea trichineloscopică la :

–  sediile circumscriptiilor samitare veterinare si pentru siguranta alimentelor    din:

  • Piatra Neamt, Piata Centrala, telefon: 0233210848, 0729072179
  • Tg. Neamt, Piatra Centrala, telefon: 0233-791404, 0742963450
  • Roman, P-ta Ecaterina Teodoroiu, telefon: 0740575338

Programul de lucru este :

  • De luni pana joi intre orele 830 – 17
  • Sambata   830 – 1600
  • Duminica 830 – 1400

–  in circumscriptiile sanitare veterinare de asistenta de la nivelul fiecarei comune prin medicii veterinari de libera practica imputerniciti.

Probele de carne sunt constituite din : pilierii diafragmatici ( “cei doi muschiuleti care tin ficatul”), partea musculara a diafragmei (“ baiera unturii” ), sau doua bucati de coaste unite intre ele din partea din fata a animalului ( coastele 3-4). Cantitatea de proba  trebuie sa cantareasca intre 80 – 150 grame, pentru a va garante un examen de calitate si pentru a nu pune populatia in situatia de a se respinge examinarea.

Este interzis consumul de carne de porc ce nu a fost testata pentru identificare Trichinella spp.

In toate pietele agroalimentare si in alte locuri amenajate si autorizate sanitar veterinar in care va fi valorificata carnea si alte produse de origine animala, se va asigura necesarul de personal sanitar veterinar si permanenta acestuia inclusiv in zilele de sambata si duminica.

Aprovizionarea consumatorilor cu carne, oua si produse din oua, lapte si produse lactate, peste si produse din pescuit, se va face numai din unitati autorizate/inregistrate sanitar veterinar.

Birou Comunicare  DSVSA Neamt

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate