Drum blocat de aluviuni și copaci la Poiana Teiului, pe DN17B

1

 

Marți, 28.august, la ora 23:54, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în zona stației Peco din localitatea Poiana Largului, comuna Poiana Teiului, DN17B este blocat de aluviuni și de un grup de arbori căzuți pe carosabil.

La locul indicat de apelant s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de capacitate medie din cadrul Detașamentului de pompieri Tîrgu Neamț – Garda II Poiana Teiului. Totodată, a fost anunțat și dispeceratul SDN Neamț.

Pompierii militari au intervenit cu ajutorul unui motofierăstrău pentru tăierea și îndepărtarea arborilor căzuți perpendicular pe DN17B și care blocau ambele sensuri de circulație pe o distanță de aproximativ 7 – 8 metri. Primul sens de mers a fost deblocat în aproximativ 10 minute, iar îndepărtarea malului de pământ și a aluviunilor s-a finalizat în jurul orei 00:25, cu ajutorul unui utilaj de la SDN Neamț, drumul național fiind deblocat pe ambele sensuri de mers.

  • Articol documentat cu sprijinul ISU Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Farcasanu spune

    Cel mai. Bine. Ar fi , ca autoritățile să de a o hotărâre ca. Atunci când circuli pe. DN 15 f sa ai in autoturism pe lângă. Sacul de nisip cu lopățică și : drujba, topor, troliu warm daca se poate,? O lama cva prin partea. Frontala mașinii per total o autospeciala cva mai mica. Decât au cei de la igsu! Ei daca au intervenit au tăiat copacu sa elibereze. Drumul dar în acea zonă și mai. La deal sunt aluviuni râmase de la ploile din luna iulie și de la cea. Din 17 august , sunt puse , împinse spre șanț dar la următoarea. Ploaie serioasa ajung iar pe drum ! Alta intervenție , alta vizita. De lucru a autorităților. Asta e.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate