Dramatic! Numai părintele unui copil bolnav să nu fii…

0

În România aproape 5000 de copii suferă de diferite forme de cancer, iar anual sunt diagnosticate aproximativ încă 500 de cazuri noi. Potrivit medicilor, cel puțin un sfert din copiii diagnosticați anual au nevoie de radioterapie, iar acestora se adaugă și un număr considerabil din cazurile mai vechi. Trist este faptul că micuții cu vârste mai mici de 10-14 ani nu pot beneficia de această procedură care se realizează prin sedare (copilul trebuie să stea nemișcat) întrucăt nu avem medici anesteziști pregătiți în acest domeniu.

Niciun spital din România nu efectuează această procedură excepție făcând Neolife, o clinică privată în cadrul căreia ședințele de radioterapie sunt decontate de către CNAS.

Cheia problemei: copiii de până la cel puțin 10-14 ani au nevoie de radioterapie cu sedare, pentru ca procedura să fie eficientă, spun medicii consultați de HotNews.ro. Spre deosebire de adulți, copiii au nevoie de anestezie în timpul radioterapiei, pentru că trebuie să stea absolut nemișcați în timpul procedurii (pe tot parcursul ședinței să fie radiată aceeași zonă). Niciun spital de stat din România nu s-a organizat pentru a putea face această procedură – radioterapie cu sedare.

„În timp ce fiul meu făcea radioterapia, s-a stricat aparatul. Pur și simplu intra o asistentă și ghida aparatul cu mâna. Păi ala mai avea precizie să îi țintească tumora? Că nu avea numai o tumoră, avea și două mai mici pe lângă. Iar cei de la Institutul Oncologic București ne-au convins să facem radioterapie în aceste condiții” – mărturia Nicoletei Ciobanu, mama unui adolescent diagnosticat cu cancer cerebral.

Radioterapia este una dintre cele patru mari linii de terapie în tratamentul cancerului, alături de citostatice, chimioterapie și chirurgie. În cele mai multe dintre cazuri, tratamentul pentru cancer constă într-o combinație între aceste terapii.

De ce nu pot copiii beneficia de radioterapie în spitalele de stat din România

În România, o parte dintre centrele oncologice pentru copii (București, Timișoara, Cluj) au aparate de radioterapie, însă copiii mai mici de 10-14 ani, care nu stau nemișcați în timpul procedurii, nu pot face radioterapie eficientă aici, din cauză că nu este disponibilă procedura de radioterapie cu sedare.

Pragul de vârstă de la care copiii pot face radioterapie fără sedare nu este fix – poate fi 10, poate fi 14 ani sau mai mult – și diferă de la pacient la pacient, spun medicii, în funcție de cât este acesta de cooperant. Medicii consultați atrag însă atenția că există inclusiv cazuri de pacienți adulți care pot avea nevoie de radioterapie cu sedare (în funcție de stadiul bolii și de cât de cooperanți sunt). 

Medicul Cristian Scurtu, oncolog pediatru la Spitalul pentru copii Marie Curie din București, a confirmat, pentru HotNews.ro: „Nu se face (radioterapie – n.red.) pentru că nu au anesteziști de copii. Se face la Neolife (clinică privată – n.red.), acolo trimitem și noi copiii.” „Și trebuie să formezi niște oameni care se ocupă de copii (de radioterapie – n.red), care nu există, în acest moment, în spitalele de stat din România”, atrage atenția Cristian Scurtu.

La rândul său, medicul Bogdan Tănase, chirurg oncolog la Institutul Fundeni din București și președintele Alianței Medicilor, a explicat, pentru HotNews.ro, că în timpul radioterapiei pacientul trebuie fixat, nu trebuie să se miște: „Ca să aibă precizie, 5 minute sau 10 minute cât durează, pacientul nu trebuie să se miște pe masa de radioterapie, ca să poată ținti tumora. Sedarea are tocmai rolul de a imobiliza copilul respectiv. Fără sedare cred că se poate lua în calcul abia undeva după 14 ani – depinde cât de cooperant este copilul.”


Medicul Bogdan Tănase subliniază că „durata medie a unei ședințe este de 5-10 minute, însă pacientul trebuie să fie absolut nemișcat, și pentru asta, de exemplu pentru tumorile cerebrale, se pun și niște măști pe față, tocmai în ideea de a imobiliza segmentul respectiv – ca să nu radieze altă zonă și să adune doza de radiații dorită acolo unde dorim să se adune. Dacă se duc în altă parte, radiațiile nu sunt neapărat niște efecte adverse ieșite din comun, dar pur și simplu nu obținem ceea ce ne dorim – nu obținem zona de radiații dorită în aria respectivă.”

Radioterapia este indicată în special în cazul leucemiei, a tumorilor craniene, cărora li se adaugă tumorile solide, a explicat medicul Cristian Scurtu.
Potrivit acestuia, dintre cei aproximativ 400-500 de copii români diagnosticați anual cu afecțiuni oncologice, în jur de un sfert au nevoie de radioterapie – adică peste 100. De asemenea, spune medicul, „poate să aibă nevoie și unul mai vechi diagnosticat sau cu recădere – anumite forme de cancer, nu toate.”

Medicul Cristian Scurtu spune că durata cea mai mare a tratamentului este la leucemie – până la doi ani – în timp ce, în cazul altor diagnostice, tratamentul poate dura doar câteva luni. „Unii intră la tratament, alții ies”, explică oncologul pediatru. „Foarte mulți se tratează în străinătate”, adaugă el.

Monica Dragomir, șefa Secției de Oncologie Pediatrică de la Institutul Oncologic București și președintele Societății Naționale de Onco-Hematologie Pediatrică, a admis lipsa radioterapiei speciale pentru copii (cu sedare) în spitalele de stat din România. Recunoaște că este o problemă, dar susține că „nu este o problemă foarte mare”.

În opinia medicului Monica Dragomir, în România sunt „din fericire, puține cazuri” de cancer la copii. „Nu cred că e în creștere numărul de cazuri. Cancerul la copil reprezintă 2% din toate cancerele. În țara noastră sunt diagnosticate în fiecare an în jur de 400. Dintre aceștia necesită radioterapie 30-40 pe an. Dintre cei care necesită radioterapie, toți pot să facă, mai puțin câțiva care nu pot să facă din cauza sedării. Nu din cauza vârstei, că mai există și interdicția de vârstă.

Deci nu este o problemă foarte mare. Este o problemă, ar fi minunat să putem face în institut, dar uite că nu am putut să amenajăm, nu de acum, de 30 de ani, nici noi, nici vecinii de la Cluj”, susține medicul, în pofida statisticilor care arată creșterea numărului de cazuri de cancer, inclusiv la copii, de la an la an.
„Sigur că sunt problemele legate de sedare. Întotdeauna a fost o problemă radioterapia și RMN-urile cu sedare la copii peste tot în lume, nu numai la noi. Adică probleme sunt, dacă dați telefon la un centru mare la Paris, și ei mai au probleme câteodată sau, în orice caz. Într-adevăr, nu există încă posibilitatea de a amenaja în cele două institute oncologice unde este experiența cea mai mare (la București și la Cluj – n.red.)”, mai spune medicul.


„Dar cazurile speciale, care avem noi senzația că sunt speciale, dintr-un anumit motiv, le trimitem oricum în centrele din Europa. Nu numai pentru sedare, ci și pentru altceva. Dacă e nevoie de un plan de tratament mai special la un copil care necesită sedare, atunci îl trimitem în altă parte. Dar, ca număr, îi numeri pe degetele de la o mână pe cei pe care trebuie să îi trimitem special”, adaugă Monica Dragomir.

Monica Dragomir este medicul oncolog care a intrat în atenția opiniei publice la începutul lunii februarie, după ce a declarat, pentru HotNews.ro: „Copiii bolnavi de cancer au tot ce le trebuie în România. Sunt mulți care pleacă pentru că așa vor părinții. Să nu mai discutăm cum și în ce măsură presa induce neîncredere. Sunt puține lucruri care nu se pot face în țară, iar pentru alea îi trimitem noi – adică ne ocupăm noi de dialog cu centrele de specialitate din afară, cu colegii, ba le găsim și bani de drum.”

Sursa: Hotnews


whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate