Două licee din Neamț, selectate în programul „Școli – Ambasador ale Parlamentului European”

0

Programul educativ „Școli – Ambasador ale Parlamentului European” (EPAS)  dedicat elevilor din învățământul liceal de toate tipurile, a fost inițiat de către Parlamentul European și se desfășoară, începând cu anul 2017, în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Programul urmărește îmbunătățirea cunoștințele despre Europa și despre democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor. Elevii și profesorii sunt familiarizați cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le oferă, precum și cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european.

Biroul de Informare al Parlamentului European din România, a selectat, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale,  25 de școli de nivel liceal pentru a participa la cea de-a III ediție a acestui program.

Din județul Neamț, au fost invitate să facă parte din acest program două unități de învățământ: Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț și Colegiul Național „Roman Vodă” din Roman.

De asemenea,  Ministerul Educației Naționale a propus ca prof. Nadia Cîrcu să fie coordonatorul EPAS pentru Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, iar la Colegiul Național „Roman Vodă”, această calitatea va fi îndeplinită  de  prof. Prisacaru Roxana.

Programul „Școli-ambasador ale Parlamentului European” se va derula în perioada noiembrie 2018- iunie 2019, în 25 de școli din București și județele Neamț, Alba, Bacău, Botoșani,  Dâmbovița,  Dolj,  Iași, Maramureș,  Sibiu,  Teleorman și Vâlcea.

Seminarul introductiv va avea loc la București, în zilele de 15 și 16 noiembrie 2018,  la sediul Biroului de Legătură al Parlamentului European în România.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate