Două camere cuprinse de flăcări – Proprietarul, transportat la spital cu arsuri

În această dimineață a izbuncit un incendiu în satul Stejaru, comuna Ion Creangă. Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 70 de ani a suferit arsuri la nivelul feței și membrelor superioare, fiind asistat de echipajul de prim ajutor și transportat ulterior la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului Roman.
Incendiul se manifestă în interiorul casei, fiind afectate două camere. Echipajele de la Detașamentul de Pompieri Roman ajunse la eveniment au localizat incendiul și acționează pentru stingerea acestuia, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

