Dosare penale pe bandă rulantă

0

În ziua de 29 august a.c., în jurul orei 15.00, Poliţia municipiului Piatra-Neamţ a fost sesizată de către T. Lucian, de 26 ani, din municipiul Fălticeni, judeţul Suceava, despre faptul că, aflându-se la volanul unui autoturism, pe strada G-ral Dăscălescu, din Piatra-Neamţ, a fost implicat într-o eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale. Deplasându-se la faţa locului si procedând la verificarea autoturismului în baza de date, agentul de poliţie din cadrul Biroului Rutier a constatat faptul că autoturismul este radiat din Germania din data de 20 februarie 2009. I s-a întocmit dosar penal sub aspectul conducerii pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

În ziua de 29 august, în jurul orei 18.00, un echipaj de poliţisti rutieri l-a depistat pe G. Adrian, de 31 ani, din municipiul Moinesti, judeţul Bacău, care conducea o autoutilitară, pe DJ 156 A, în localitatea Roznov, judeţul Neamţ, având o concentraţie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificării în baza de date, s-a stabilit că tânărul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule din data de 16 martie 2010. I s-a întocmit dosar penal.

În noaptea de 29/30 august, în jurul orei 00.00, Poliţia orasului Roznov a fost sesizată despre faptul că pe strada Bradului, din oras, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Poliţistii s-au deplasat la faţa locului si au stabilit că în timp ce M. Cornel, de 19 ani, din Roznov, efectua manevra de mers înapoi cu un autoturism, a acrosat un alt autoturism, parcat regulamentar si aparţinând lui P. Vasile, de 21 ani, din comuna Săvinesti. De asemenea, poliţistii au stabilit că M. Cornel nu posedă permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentraţie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de 29/30 august, în jurul orei 01.40, poliţstii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au depistat-o pe V. Alina, de 22 ani, din Piatra- Neamţ, judeţul Neamţ, care conducea un autoturism, pe strada Bulevardul 9 Mai, din Piatra-Neamţ, având o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătoarea auto a fost condusă la Spitalul judeţean Neamţ unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea îmbibaţiei de alcool în sânge. I s-a întocmit dosar penal.

I.P.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate