Dosar penal pentru șantaj, partea vătămată are 14 ani
La Judecătoria Târgu-Neamț, a fost deschis un dosar penal ca urmare a plângerii penale formulată de către o copilă de 14 ani, prin autoritatea tutelară (Primăria Păstrăveni) împotriva unui A.B. (19 ani), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.

În septembrie, minora îi trimisese două fotografii cu ea, în ipostaze intime, iar tânărul a amenințat-o că le va posta online, dacă nu îi dă 1.000 de lei.
Copila din Păstrăveni nu a cedat șantajului și a mers la Poliție. Astfel, intâlnirea celor doi a fost organizată de către oamenii legii. Ulterior, tânărul de 19 ani a fost prins cu banii primiți.
„În urma activităţilor specifice efectuate de poliţişti, în seara zilei de 8 septembrie a.c., tânărul a fost depistat în trafic având asupra sa suma de 1.000 de lei, sumă solicitată şi primită de la minoră.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj”, transmitea IPJ Neamț la acea dată.
Acum, judecătorul va decide pedeapsa cuvenită.
Potrivit legislației în vigoare,
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

