Dosar penal pentru folosirea copilului la cerșit, în Piatra-Neamț

0

Mai multe grupuri de persoane care practicau cerșetoria au fost depistate în ultimele două zile pe raza municipiului Piatra Neamț, de către agenții Birourilor Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț.
Femei, copii, bărbați proveniți din localitățile limitrofe, dar și din alte județe au fost conduși la sediul instituției unde în urma identificării au primit sancțiuni contravenționale – amenzi în valoare de 600 de lei pentru încălcarea art. 2, pct. 3 din Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Unei persoane în vârstă de 24 de ani din comuna Războieni, sancționată în repetate rânduri pentru că apela la mila publicului folosindu-se de un minor, i s-au întocmit documentele necesare în vederea predării acesteia polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Piatra Neamț pentru constatarea și cercetarea infracțiunii de folosire a unui minor în scop de cerșetorie.

Poliția Locală Piatra Neamț continuă să monitorizeze zonele centrale ale orașului, parcările centrelor comerciale pentru a se preveni și combate fenomenul de cerșetorie, mai ales că în ultima perioadă de timp tot mai multe persoane au fost depistate că apelau la mila publicului fie cerând bani direct, fie încercând să vândă flori, devenind agresive verbal în momentul în care erau refuzate.

”Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte” (Legea 61/1991).

”Folosirea unui minor în scop de cerşetorie – Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă” (Codul Penal).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate