Doi nemțeni urmăriți național încercau să scape de închisoare

0
Foto caracter ilustrativ (Sursa: Ziarul de Bacău)

Doi bărbați din localitatea Boghicea, care se sustrăgeau executării pedepsei cu închisoarea, au fost depistați de polițiștii nemțeni.

La data de 24 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna, în baza activităților investigativ-operative desfășurate, au depistat, pe raza localității Boghicea, doi bărbați de 42, respectiv 44 de ani, urmăriți la nivel național.

Pe numele celor doi bărbați din localitatea Boghicea, au fost emise de către Judecătoria Roman mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de complicitate la tăiere fără drept de arbori. Aceștia au fost condamnați la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani, respectiv un an și 4 luni.

În fapt, la data de 7 ianuarie 2017, cei doi bărbați s-au deplasat cu un atelaj hipo în pădurea din localitatea Boghicea, unde, folosindu-se de o drujbă, au tăiat fără drept 23 de arbori de diferite specii, în stare verde și nemarcați, pe care i-au transportat cu același vehicul la domiciliu. Prejudiciu cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 4.187,75 de lei.

Cei în cauză, care se sustrăgeau executării pedepsei cu închisoarea, au fost preluați și depuși la Penitenciarul Bacău.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate