DOCUMENT: Pedepse mai aspre pentru cei care chinuie animalele – Lege promulgată

0

Legea care înăsprește pedepsele pentru persoanele care maltratează sau schingiuiesc animale a fost promulgată. Actul normativ prevede pedepse cu închisoare de la 2 la 7 ani pentru uciderea animalelor cu intenție, schingiuire, organizarea de lupte sau zoofilia.

Pedepsele cu închisoarea, de la trei luni la un an, cât erau anterior se majorează la șase luni și până la trei ani sau cu amendă pentru:

  • intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi tăierea urechilor, a cozii, a corzilor vocale, îndepărtarea chirurgicală a ghearelor etc.
  • despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioadă minimă specifică speciei pentru înțărcare
  • folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

Pedepse cu închisoare de la un an și cinci ani sau amendă sunt prevăzute pentru:

  • folosirea animalelor sălbatice, indiferent de cât de blânde sunt, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane sau alte spectacole similare
  • folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora
  • practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive
  • rănirea cu intenție a animalelor.

Animalele vor fi confiscate proprietarilor care săvârsesc de două ori faptele amintite, potrivit avocatnet.ro. Acestea vor fi cazate în adăposturi care funcționează pe lângă consiliile locale, în vederea adopției sau a valorificării, în condițiile legii.

Persoanele condamnate pentru astfel de fapte pot să primească interdicția de a mai deține animale pentru o perioadă cuprinsă între unu și cinci ani.

Pedepse cu închisoare de la doi la șapte ani vor fi introduse pentru următoarele infracțiuni:

  • uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
  • schinguirea animalelor;
  • organizarea de lupte între animale sau cu animale;
  • zoofilie.

Actul normativ prevede și ce nu reprezintă infracțiune, respectiv sterilizarea animalelor sau rănirea/uciderea unui animal ca reacție la atacul acestuia.

Nerespectarea obligației stăpânilor de a oferi animalelor un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire și atenție sau asistență medicală va fi sancționată mai drastic, cu o amendă cuprinsă între 3.000 și 12.000 lei. În prezent, amenda pentru această faptă este cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei.

Polițiștii din cadrul Poliției Române care emit pe loc un ordin de plasare a animalului în adăpost pe o perioadă de 45 de zile, vor putea, de asemenea, să îl încredințeze unei asociații sau fundații de protecția animalelor care are contract de prestări de servicii medicale veterinare cu un cabinet veterinar înregistrat conform legii. Vor putea face acest lucru nu doar pentru animalele rănite sau schinguite, dar și pentru cele supuse zoofiliei. În plus, vor avea același drept și dacă constată că animalul nu beneficiază de hrană sau apă în cantități suficiente, de un adăpost corespunzător sau de tratamente medicale.

pr513_16

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate